ce am fost si ce am ajuns?

doamne cat de superficiali suntem? Cum ne bucuram de toate nimicurile. Cum avem timp pentru orice, mai putin pentru ceea ce conteaza cu adevarat. Citisem mai demult un textulet care circula pe mail si in care era scris ca avem timp sa gresim, sa regretam ce am facut si sa gresim din nou dar nu avem timp sa ne oprim, pentru un moment, si sa reflectam asupra cauzelor. Nu avem timp sa ne dam seama ce ne dorim cu adevarat. Probabil ca de aia ne este si asa de greu sa luam o decizie... ne e frica sa nu gresim, dar noi abia daca stim ce e mai grav: o greseala sau un lucru nefacut, pe care mai apoi il regretam. Suntem superficiali, suntem rai, suntem egoisti... abia daca ne iubim pe noi. In conditiile astea de ce ni se cere sa iubim pe altii? Ce insemna iubirea? Un cocktail format din afectiune, respect, daruire, sacrificiu, altruism... Unde sunt valorile astea? A mai auzit cineva vorbindu-se despre ele? Am impresia ca, in curand, vor disparea si din dictionar. Ce facem noi acum? Vedem, ne place, vrem sa incercam si.... ne plictisim. Cum sa ne dam seama ce am pierdut daca noi suntem tot timpul cu un ochi la ce urmeaza (fraza nu imi apartine dar mi s-a parut demna de retinut). Suntem in epoca in care trecutul este atat de putin important in comparatie cu prezentul... si in care spre viitor nu se mai gandeste aproape nimeni. Traim in prezent, traim fiecare clipa de parca ar fi ultima, fara sa ne pese de nimic. Ne ghidam dupa principiul ca viata e scurta si uitam ca dupa noi trebuie sa mai ramana ceva de care sa se bucure si generatiile care vin. Cine se mai gandeste la conservarea resurselor, la protectia mediului.... cand noi nu ne conservam nici macar propria sanatate?