miercuri, 27 mai 2009

sweet memories (II)

Am promis ca voi continua povestea cu a doua parte a copilariei mele. Asa cum am mai spus scriu toate acestea pentru a marca ziua de 1 iunie si pentru a-mi aminti de acele momente minunata. Fac un fel de exercitiu de memorie. scriind toate amintirile acestea reusesc sa ma deconectez, macar pentru cateva minute, de tot ce inseamna stresul cotidian... si pot visa. Mi-am facut mediul propice. Am laptopul in brate, o perna moale la spate, picioarele acoperite cu o patura pufoasa, telefonul langa mana mea dreapta... am tot ce imi trebuie pentru ca sa pot crea. Acum am o gramada de pretentii... am tabuuri, am toane... cand eram copil toate lucrurile neplacute se rezolvau extrem de simplu: le spuneam parintilor! Asa se intampla si cand am parasit satul bunicilor pentru a ma muta impreuna cu ai mei in apartamentul de la Tulcea. Era prima schimbara majora din viata mea pe care insa abia am sesizat-o. Imi era dor de bunici dar imi doream sa invat si mi se spusese ca acest lucru pot face doar la oras. Ai mei erau mereu ocupati cu serviciul asa ca tartorul in casa, in timpul zilei, era sora mai mare. Acea sora care imi cam dicta programul si care isi alegea mereu cel mai bun loc la masa, in pat, in masina. Eram aia mai mica si trebuia sa ma conformez... asa ma fost mereu si tare bine mi-a fost. In toata copilaria mea o auzeam pe mama cum ii spunea Adinei: "Tu esti mai mare, trebuie sa ai grija de ea" sau "ar trebui sa ai mai multa minte". Am fost un copil rasfatat... baiatul lui tata, si tare bine mi-a fost. Inca de mica am stiut sa ma impun in grupul de copii si daca nu se putea cu vorba buna nu ezitam sa recurg la metode mai drastice. Tineam mortis sa aleg eu echipa in care sa fiu atunci cand ne jucam si sa imi atribui rolurile negative atunci cand ne inchipuiam ca suntem personajele unor filme sau desene animate. Am facut prostiile pe care le face orice copil de varsta aceea... am spart geamuri, vaze, am ingropat cu parastas papagalii vecinilor care mureau din diversa motive, mi-a zdrelit picioarele cazand pe maidanele din fata blocului, am adus in balcon un catel prapadit de la tara care speram eu sa treaca in felul asta peste iarna... Imi amintesc si acum ziua in care am aflat ca, peste putin timp, va trebui sa merg la scoala. Nu prea intelegeam eu de ce trebuie sa fac asta... dar vedeam ca e cam seriosa treaba. Ma bucuram insa de un singur lucru: ca nu va mai trebui sa dorm obligat-fortat, in fiecare dupa amiaza la gradi si ca nici nu va mai trebui sa raman ultima in sala de clasa in asteptarea mamei, care mereu intarzia la birou. Mi se explicase ca acum sunt mare si ca trebuie sa invat... Mi-am probat uniforma, mi-am admirat ghiozdanul, rechizitele... ma pregatisem sufleteste. Totul a fost dat peste cap intr-o seara de tata care m-a intrebat de ce nu vreau eu sa mai copilaresc si sa "imi mai pun tarana in cap la bunica la tara inca un an". Deci se putea! Atat am asteptat! Asa am ajuns eu sa mai stau un an acasa si sa fiu inscrisa in clasa I abia la 7 ani si 8 luni.... dupa o copilarie lunga si extrem de frumoasa.
va continua!

luni, 25 mai 2009

copii fara copilarie

Scriu aceste lucru pentru ca se apropie 1 iunie si pentru ca sunt extrem de trista atunci cand vad copiii de astazi, fara copilarie. Parintii care isi lasa odraslele sa se maturizeze mult prea devreme uita ce pierd ai lor micuti. Ce copil e ala care nu stie cum e sa se joace in tarana care habar nu are regulile de la 9 pietre? Ce copil e ala care nu strange toate ambalajele goale din jurul blocului pentru a le vinde apoi pe frunze colegilor de joaca? Habar nu aveti ce pierde copilul care nu stie se deseneze cu creta un sotron, care nu cara un elastic in ghiozdan pentru a se juca cu colegele in pauza. Copiii nostri nu stiu ce gust are placinta proaspat scoasa dintr-un cuptor de lut si nici nu banuiesc ca painea cu zahar este mai buna atunci cand bunica o presara si cu multa dragoste. Cati dintre copiii din ziua de azi mai joaca ascunsa, flori, filme sau baieti, actori sau cantaresti? Mai stiu micutii nostri ce-i ala telefonul fara fir sau frunza? Ati mai vazut voi fetite de 6-7 ani sa se joace cu papusile in fata blocului pe presuri? In goana cotidiana nebuna ne bucuram daca copilul invata sa citeasca la 3 ani, daca stie sa foloseasca calculatorul la patru si ne grabim sa ii aratam tainele internetului la 5. Normal ca in fata unei astfel de provocari copilul va uita de ursulet, de masinite si de papusi. Prinsi in vartej copiilor le este greu sa se opreasca .... de aici apar proaspetii adolescenti. De aici apar pustoaicele de 16 ani care danseaza aproape goale pe boxele dn cluburi, de aici apar smecherasii care se drogheaza si beau pana nu mai stiu de ei la 15 ani. Asta este generatia care vine dupa noi si, vrem nu vrem, trebuie sa recunoastem ca vina pentru modul in care evolueaza societatea asta ne apartine.

sweet memories

In momentul in care incetam sa mai fim copii murim. Toata viata suntem copii pentru parintii nostri dar si gratie reactiilor pe care le avem. Ne traim a doua copilarie alaturi de copiii nostri, apoi a treia alaturi de nepoti. Daca inchid ochii o si vad pe mama cum spune: "Tu cu Adina veti fi intotdeauna fetitele mele, nu conteaza ce varsta veti avea!" Daca ma gandesc la copilaria mea imi e imposibil sa nu zambesc... mai ales ca, din fericire, copilaria mea a fost mult mai lunga si mai frumoasa decat a copiilor din ziua de azi. Copilaria mea este un album de amintiri simple dar extrem de frumoase. Prima parte a vietii mele mi-am petrecut-o la tara in casa bunicilor mei. Este locul unde m-am putut bucura de niste momente pe care nu as avea cum sa le uit vreodata. Curtea bunicii a fost paradisul copilariei mele unde mi-am insusit dragostea pentru animale... de orice fel. Alor mei le este imposibil sa uite socul pe care l-au trait cand m-au vazut prima data carand doua broaste raioase de picioare. La tara m-am bucurat din plin de dragostea bunicilor mei... primii oameni buni si simpli pe care i-am iubit din toata inima mea de copil. Cum as putea sa o uit pe mamaie care, satula de toate nazbatiile pe care le faceam, ii spunea mamei cand venea sa ma ia sa nu ma mai aduca niciodata dar cand ieseam pe poarta striga: vezi poate maine o duci in alta parte. Aceeasi mamaie care, dupa ce am plecat la oras, ma astepta in fiecare sambata in poarta pentru ca sa imi face placinte si "dochite"... Satul este locul in care toate lumea ma iubea... erau un copil extrem de sociabil care radea mult si punea 100 de intrebari pe minut. Eram imposibil sa nu ma iubesti asa ca toate animalele din curtea unchilor si matusilor primeau numele de "Monica" sau "Simonica". Satul era locul pe a carui ulite au dat veritabile show-uri de moda dupa ce ma imbracam cu hainele mamei si ieseam in lume, dar si unde putini erau copacii care scapau neescaladati. Ai mei rad si acum cand isi amintesc cum i-am spus eu lui tata ca bunica avea "lachimi" in ochi atunci cand a vazut ca Adina nu se mai dadea jos din cires. La sat am invatat sa imi confectionez jucarii din orice dar si ... sa mint pentru a scapa de pedeapsa. Bineinteles ca adevarul iesea in cele din urma la iveala dar, in toata viata mea, nu am mai primit pedepse mai dulci decat cele pe care mi se dadea mamaie.

va continua!

I feel blue!

azi simt ca sunt fericita. Stiu ca este ceva tracator, care nu ma va tine prea mult si, la fel de bine, stiu ca nu am nici cine stie ce motive sa simt asta. Sunt fericita dintr-un motiv atat de banal dar ... I feel blue! asta este expresia care caracterizeaza cel mai bine ceea ce simt acum. Stiu ca e luni, stiu ca de dimineata am fost morocanoasa... ca m-am trezit greu si fara chef. Ziua a trecut de jumatate iar starea mea de sprit s-a imbunatatit substantial. Sunt fericita ca a venit vara, ca m-am imbracat colorat... Sunt fericita cand ma uit in oglinda si imi vad pilea proaspat bronzata care radiaza. Sunt fericita ca am primit un mesaj frumos... pe care, desi nu recunosc, il asteptam. Sunt fericita ca mi-am facut planuri pe care, cel mai probabil, nu le voi pune in aplicare dar care suna al anibi de bine. Sunt fericita pentru ca e 25 mai... pentru ca pot zambi din suflet si ca am in jur niste oameni minunati. Zambesc cand ma uit la pozele din week-end si cand imi amintesc... Sunt fericita ca sunt aici... ca sunt cine sunt si ca pot face ce simt. Am scris asta pentru ca vreau sa ma ajute in momentele in care voi simti ca lumea mea se prabuseste... atunci cand voi uita sa ma bucur de nimicurile care conteaza.

vineri, 22 mai 2009

eu si stilul meu mizerabil!

nu am si nici nu am avut vreodata curajul sa pretind ca as fi, sau ca am incercat macar, sa fiu vreo clipa echilibrata, sa traiesc dupa reguli sau fac ceea ce trebuie. Nu am pretins ca as fi buna de exemplu la vreun capitol pentru cineva. Am trait in stilul meu si asa voi face pana la capat. sunt un om unic in felul meu si asta ma recomanda in fata celorlalti. Daca ma intrebi de ce sunt cea mai mandra iti pot raspunde fara sa clipesc dar daca ma intrebi ce imi reprosez am nevoie de timp de gandire. Sunt un om liber si asta este principiul dupa care ma ghidez in viata. Fac ce simt fara sa ma gandesc de doua ori la consecinte. Traiesc la maxim dar intotdeauna imi asum raspunderea si daca ramane ceva de platit... platesc. Nu te obosi sa imi dai sfaturi pentru ca nu le voi urma niciodata... sunt putini oameni a caror parere despre mine si despre ce fac eu in general, ma intereseaza. Nu ma las influentata dar sunt cuvinte care ma dor. Nu vei sti nicodata cand sunt cu adevarat trista sau fericita pentru ca sunt egoista, si momentele extreme le tin doar pentru mine. Vei sti in schimb daca ceva nu imi convine si nu trebuie sa spun direct asta. Sunt un om dificil dar niciodata nu voi rani, din rautate, pe cine nu merita. Asta era de fapt partea la care incercam sa ajung de la inceputul postarii. Am impresia (de fapt stiu) ca in ultimele luni am ranit cativa oameni prin modul meu bizar de a ma comporta in anumite momente. Imi pare rau! Stiu ca nu ajuta prea mult scuzele astea tardive, dar era important pentru mine sa spun asta... Imi pare rau!

vineri, 8 mai 2009

PARADA MIRESELOR


Iti mai aduci aminte cat de mult ti-a placut rochia ta de mireasa? Nu-i asa ca te cuprinde nostalgia cand iti privesti rochia asezata pe umeras intr-un colt de dulap?
Acum s-a ivit ocazia! Poti sa etalezi frumusetea rochiei tale de mireasa la PARADA MIRESELOR!



Evenimentul, unic in Romania si in Europa, va avea loc in data de 17 mai 2009 pe traseul Piata Victoriei, Calea Victoriei, Bulevardul Libertatii, Piata Constitutiei (in fata Palatului Parlamentului). Bride Parade va incepe la ora 10.00 si se va desfasura pe parcursul a aproximativ 4 ore.

Toate miresele trebuie sa aiba o zi speciala numai a lor, o zi in care sa fie tratate ca niste regine: sa fie fotografiate, filmate, prezentate unui oras, unei tari intregi, rasfatate cu premii si surprize!!!



Nu esti casatorita? Te pregatesti pentru cea mai importanta zi din viata ta? Atunci nu pierde ocazia! Cu o rochie simpla, alba poti participa la alai. Va fi repetitia generala pentru nunta ta! Inscrie-te pe www.brideparade.ro si poti chiar tu sa fii castigatoarea rochiei de mireasa oferita de organizatori!



Am primit pe e-mail un comunicat de presa pe care, pur si simplu, nu am rezistat fara sa il fac public. Mi se pare o "altfel" de initiativa... pe care vreau sa o salut!

semesuiala...

Suntem nebuni! Ne plangem ca nu avem timp pentru treburi cu adevarat importante, ca ziua trece prea repede, ca nu avem vreme pentru noi dar cand e vorba de nimicuri nu dam inapoi de la a pierde minute, ore... pretioase. un nimic care ne mananca al dracu de mult timp si la fel de multa energie sunt SMS-urile... ma uit la prietenii mei, la necunoscutii din baruri sau cluburi si imi dau seama ca semesuiala e boala nationala. toata lumea butoneaza telefoanele... amuzandu-se copios. exista si o explicatie logica a acestei manii: multe lucruri au un impact mai mare atunci cand sunt citite sau alte chestii nu se pot spune decat asa... in scris. oamenii isi spun prin sms ceea ce nu ai curaj sa isi comunice direct, asa se face ca la sfarsitul lunii observ ca am expediat cateva sute de sms-uri.... un sentiment ciudat am si atunci cand deschid casuta "inbox"... o veritabila arhiva care spune multe despre viata mea. cu siguranta ca o convorbire telefonica ar fi mult mai eficienta si in ceea ce priveste timpul cat si in ceea ce priveste volumul de informatie transmis, numai ca noua ne place sa ne complicam. in conditiile astea.... ce sa va zic? semesuiala placuta!

Ca fapt divers!

Te-ai intrebat vreodata de ce un sms are 160 de caractere? Totul a pornit de la Friedhelm Hillebrand, un cercetator neamt, care, in 1985, statea in camera sa din Bonn, din Germania, si incerca sa astearna pe hartie intrebari si raspunsuri aleatorii.

Dupa ce a numarat toate semnele de punctuatie, literele si cifrele din mai multe, cercetatorul a observat cele mai importante erau formate din 160 de caractere, informeaza Los Angeles Times.

Acesta a devenit numarul magic al lui Friedhelm Hillebrand, ajungand, apoi, standardul pentru cea mai populara forma de comunicare digitala: sms-urile.

Omul de stiinta, care avea 47 de ani in 1985, a spus ca 160 de caractere sunt suficiente pentru ca cineva sa exprime ceea ce doreste.

Cercetatorii in comunicare au incercat sa standardizeze o tehnologie care sa permita telefoanelor mobile sa transmita si sa afiseze mesaje text, iar ca acest lucru sa se intample era nevoie ca mesajele sa fie cat mai scurte.

Dupa mai multe conflicte pe care le-a avut cu diferite persoane care nu erau de acord cu ceea ce sustinea, cercetatorul neamt, care era presedintele comitetului de servicii non-voce in cadrul GSM (Global System for Mobile Communications), a facut publice planurile sale in 1986. GSM se ocupa cu cu stabilirea standardelor pentru piata globala de telecomunicatii.

Dupa acest eveniment toti operatorii de telecomunicatii au decis sa furnizeze serviciul "short messaging service" (SMS).