duminică, 31 august 2008

pentru ce?

cum ma apuca asa imi trece! Vad, ma entuziamez, fac tot posibilul sa fie al meu si apoi... gata! Trist nu? cand naiba voi invata sa pretuiesc macar acele lucruri pentru care am muncit de mi-au sarit ochii? cand naiba voi invata ca chestiile pot fi funny, interesante, sau cum vrei tu sa le spui si atunci cand sunt ale tale, nu numai cand sunt intangibile! Vreau... si pana nu este al meu s-a terminat! Si apoi ce fac? simplu! vreau altceva! Sunt lucruri muncite, pentru ca foarte rar in pica ceva din cer, dar dupa ce este al meu, am impresia ca este acolo de cand lumea, si brusc devine neinteresant... ce inseamna asta! ca nu ma limitez. ca vreau din ce in ce mai mult? ma gandeam cat de fericiti erau oamenii inainte. cat de fericiti sunt oamenii aia simpli care nici macar nu isi permit sa viseze la ceea ce avem noi. oare fericirea pe care o simtim se masoare... are intensitati diferite? ai fost tu vreodata in extaz mai mult de cateva minute? nu cred! Crezi ca esti mai fericita tu atunci cand primesti o bijuterie scumpa, cand iti cumperi o masina noua sau ultima fitza de haina din colectia Armani, decat este un copil simplu care primeste o amarata de jucarie, care a costat 3 lei? cu siguranta nu? atunci pentru ce?

joi, 21 august 2008

daca cineva nu te iubeste cum ai vrea, tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul


Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru, si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte, dei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore, de oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult, iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama, unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, si nu faptele sale. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi. Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete. Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu avem timp pentru lucrurile cu adevarat importante...

Textele nu imi apartin, dar mi se par... sa spun interesante. Sunt multe fraze in care ma regasesc si le-am postat aici in speranta ca se vor regasi si altii...

miercuri, 20 august 2008

iti mai amintesti?

deci astazi mi s-a intamplat cevaaaaa... mmmm cum sa spun, ciudat! Stii sentimentul ala pe care il ai atunci cand simti ca te priveste cineva desi esti cu spatele. Tampit sentimentul, dar este al nostru. Eram in plina strada, trebuia sa cobor din masina, dar nu faceam asta pentru ca, exact in momentul ala, ma gasise cautatul unor hartii care stiam sigur ca nu sunt acolo... peste strada era cineva, care se uita... stiam ca e acolo, dar nu stiam cine! Nu aveam nici cea mai vaga idee ca in fata mea se deschidea o poarta larga spre trecut. Am ridicat privirea si timp de 30 de secunde am ramas nemiscata. Stiam acea privire, acel zambet, ochii aia... stiam ca imi fusesera atat de dragi, dar acum mi se pareau asa... ireali. Zambea si mi-a facut cu mana. Cand a vorbim am stiut ca e el... atunci am realizat ca sunt oameni pe care i-as recunoaste indiferent de cat timp ar trece... ca sunt oameni care sunt p0astrati in mintea si in sufletul meu in timp. chiar daca nu ma mai gandesc la ei, decat o data pe an... sau nici atunci continua sa imi fie dragi. sunt oamenii aia cu care imi face oricand placere sa ma intalnesc si sa vorbesc. Si tot astazi am mai descoperit cat de minuant e sa vorbesti despre trecut... sa ti se spune: Tu nu te-ai schimbat deloc, esti la fel de frumoasa! sau Iti mai amintesti cand te-am vazut ultima data, parca a fost ieri. Astfel de intalniri au farmecul lor... dar sunt doar niste intalniri, care se vor pierde si ele in trecut.

cateodata imi e dor.... de mine!

deci azi vorbeam la telefon cu Elena, cu care nu ami vorbisem de mai putin de 12 ore... si vorbeam, si vorbeam... si vorbeam... si nu mai terminam de povestit si am avut o revelatie: Doamne cate ni se intampla intr-un timp atat de scurt. Asta nu poate sa fie decat de bine ma gandesc. Din cand in cand mai am cate o revelatie de genul: bai, eu nu mai stiu cum e sa te plictisesti. ma jur, ca nu mai cunsoc sentimentul, dar nici nu pot sa spun ca imi e dor de el. Fiecare moment din viata mea este ocupat... iar cand am un moment de respiro il savurez la maximum. Momentele alea ale mele sunt putine, dar sunt atat de dulci incat ma incarca cu energie pentru inca o luna. Ajung sa mi se faca dor de mine... sa imi fie dor sa nu fac nimic, sa privesc in gol si sa ma gandesc la ce este sau ar putea fi. Nu stiu cum e, si sincer nici nu ma intereseaza.Nu vreau sa stiu cum ar fi, daca ar fi... altfel! Stii ce stiu, ca daca ma intrebi cum as vrea sa fie viata mea... as spune: exact asa! Ceea ce imi lipseste este mult prea insimnifiant in comparatie cu ce am...

marți, 12 august 2008

blondele prostesc barbatii - nu spun eu ci cercetatorii!

Hai sa vorbim astazi despre blonde si despre cercetatorii britanici! Care e diferenta? Insesizabila as spune ei... De fapt e una. Daca blondele nu vorbesc niciodata despre cercetatori, multe dintre ele nestiin ce e ala, cercetatorii fac studii despre blonde. Sa vedem ce spune cel mai recent. De la minunatii oameni de stiinta de data asta nu britanici cu francezi, ramasi in pana de idei, sau aflati in pauza de elaborat teze si tratate: Blondele cauzeaza grav... neuronilor!

Cercetatorii de la Universitatea din Paris X-Nanterre (geniile alea care in '68 au iesit in strada sa protesteze ca nu e si-n Franta comunism) au testat barbatii pentru a vedea cum reactioneaza atunci cand intra in contact cu diferite tipuri de femei. Subiectii studiului au sustinut teste de inteligenta dupa ce s-au uitat la poze cu femei. Rezultatele au aratat ca punctajul celor testati a scazut dupa ce au vazut fotografiile cu blonde! Cercetatorii au tras concluziile si astfel a reiesit ca barbatii sunt prostiti de femeile blonde, care pur si simplu le fura mintile. Uneori si banii, cardurile si masinile, as completa eu. Ei au mai explicat ca 9 din 10 barbati, daca intalnesc pe strada doua femei, una blonda si una bruneta, prima la care se vor uita va fi blonda. Asa se explica de ce tot mai multe femei aleg sa isi deschida culoarea parului (nu si eu! sa ma omorati ianinte sa apuc sa fac asta, multumesc anticipat).

Marilyn Monroe a fost prima

Prima femeie care a atras succesul datorita culorii de par a fost Marilyn Monroe. Ea a fost prima bruneta care nu s-a temut sa-si oxigeneze parul. Schimbarea i-a incitat si atras pe barbati ca un adevarat magnet, iar lucrurile au ramas neschimbate de atunci.

luni, 11 august 2008

cat de bine e sa nu iti pese!

am un mod de gandire defect in multe privinte! Reactionez asa cum nu ar trebui in multe situatii! Si stii ce e cel mai grav? Ca sunt constienta de toate astea dar ca nu sunt dispusa sa fac nimic! de ce? pentru ca imi e al naibii de bine asa! Poate ca ranesc multe persoane cu modul meu de a fi si ma jur ca nu ma straduiesc sa pozez in neinteleasa! Nu mai mai intereseaza de mult decat parerea unui numar foarte mic de persoane. de ce as fi eu altfel cand toti sunt al naibi de egoisti. cand toti se gandesc in primul rand la ei si apoi la restul... poate ca asta este secretul unei vieti lipsite de griji, secretul tinerii fara batranete si a vietii fara de moarte ca in poveste. revenind la mine... reactiile mele nu mai mira de mult pe nimeni. Sunt atat de neprevazute incat au devenit obisnuite. Ceea ce acum ma extaziaza fara margini... maine imi e mai mult decat indiferent... daca nu e atunci cand vreau eu poate sa nu mai fie niciodata fara sa imi pese. la un moment dat mi-am dat seama ca am si exagerat de multi asa zisi prieteni, un cerc mult prea mare cu oameni care trecusera in mult prea putine filtre pana sa ajunga acolo. De ce asa! Pentru ca eu iert mult... pentru ca eu nu reprosez si pentru ca incercam sa ii inteleg pe toti. acum cercul s-a restrans cu mult si e tare bine asa... mai ai ceva de invatat: sa ma inconjor de oameni de calitate!

Lectia de administratie - 6 august


luni, 4 august 2008

again, and again... and again!


Nu vad pana nu cred! Dar ce fac cand realitatea ma izbeste violent drept in fata? Privesc inmarmurita si tot parca nu imi vine sa cred... As vrea sa visez! As vrea sa nu fie adevarat! Nu se poate, nu? Nu se poate ca trecutul sa revina cu aceeasi violenta! Nu se poate sa mi se intample, din noua, tocmai mie asta... acum cand credeam ca sunt ok! Cand credeam ca m-am vindecat... De fapt sunt bine, dar nu pot fi indiferenta! Apoi daca gandesc la rece... asa merit! Asta merit pentru ca imi place sa traiesc in bolul meu de cristal dupa realitatea pe care mi-o creiez singura. Cum naiba pot fi eu ... un om de presa, rupta de realitate? Uite ca sunt, dar numai de realitatea mea! Asta merit daca inca ma mai incred in oameni! Asta merit daca imi imaginez ca oamenii se pot schimba! Daca tolerez lucruri care imi fac rau, doar de dragul a ceea ce a fost! Asa merit daca nu invat, odata pentru totdeauna, sa inchid usa in urma mea, definitiv si sa ingrop cheia. Constiinta imi spune NU, inima ... DA! Si dupa asta ce fac! Ma obisnuiesc cu ideea, asa cum am mai facut de o mie de ori. Zambesc! Rad... si o iau de la capat spunand ca viata e frumoasa sau ca "Vorbeste lumea" :D. Pot sa trec si peste asta... am trecut peste altele si mai crunte. daca ma gandesc bine doar nu e prima data cand am am respirat adanc si am spus ca nu imi pasa... Am spus-o atat de des si cu atat de multa convingere incat am ajuns sa cred. Si daca mai fac o analiza mica pe text imi dau seama ca nici nu imi pasa! Cui i-ar pasa? Mie, pentru 10 minute... acele zece minute in care mi-am dat seama cat timp a trecut! Acele zece minute in care mi-am amintit fiecare clipa cea fost... dar ce inseamna zece minute? Iti spun eu.. N I M I C!

duminică, 3 august 2008

Unde esti?


de cate ori m-am intrebat oare ce face acum? Oare el se gandeste la mine? Oare cand va veni ziua aia cand il voi avea in fata, in brate?... cand voi sti ca e al meu si ca nu mai pleaca? Cand fac asta!?! De fiecare data cand simt ca in viata mea nu se mai intampla nimic interesant... cand stiu ca e linistea aia inainte de furtuna! Linistea aia deloc constructiva pentru mine. In clipele alea cand spun ca imi vreau viata mea zbuciumata inapoi... Atunci cand le spun prietenelor mele: Imi e dor! Nu de cineva... ci de ceva! In viata mea sunt niste faza care se repeta cu regularitate. Perioadele in care am ce povesti si perioadele in care invat sa ascult... si invat! In seara asta steam la o masa intr-un loc in care mai fusesem de o mie de ori inainte... dar in care simteam ca nu ma mai regaseam. In care nu mai eram eu! un loc care, deodata, devenise prea stramt, prea pustiu chiar daca era plin de oameni. Ti se pare ca sunt trista... melancolica? Nici pe departe! Stii ce sunt? Nerabdatoare sa vad ce imi mai ofera viata asta! Abia astept sa vad cu ce mai mai surprinde! Si stii de cand sunt asa? De cand am renuntat sa mai cred ca sunt lucruri care mie nu mi se pot intampla si de cand am invatat sa nu mai spun niciodata, niciodata! Sunt eu! Mai bine ca niciodata... dar parca lipseste ceva! Unde esti? Ce faci? Te gandesti la mine....