luni, 20 decembrie 2010

cea mai mare greseala....

pe care o poti face este sa te comporti de parca maine nu ar mai exista!

joi, 16 decembrie 2010

ce imi doresc? Nimic!

Asta este perioada din an in care ma lovesc, aproape in fiecrae zi, de aceeasi intrebare: ce iti doresti? (de la Mos Craciun, de la anul viitor, etc.). Ce sa imi mai doresc... nici nu mai stiu ce!? De obicei ce imi doresc stiu ca nu imi trebuie (la nivel rational), imi face rau sau imi compromite viitorul ca, in mod normal, ce e interzis este tentant! Pe de alta parte, nu este nimic mai simplu decat sa gasesti motive pentru care sa fii nefericit, trist, neimplinit! De exemplu, daca dintr-o data as avea suficient de multi bani incat sa imi permit sa imi cumpar toate perechile de pantofi dupa care am suspinat in ultimile luni si dintre care nu mi-am permis sa imi cumpar decat o mica parte... brusc voi fi nefericita ca nu am bani suficient de multi sa imi cumpar si toate rochiile pe care mi le doresc... apoi imi voi dori diamante, apoi o masina de sute de mii de euro... apoi un parc auto, un palat, o excursie pe Marte (totul e cu titlu de prezentare nu o luati personal)! Cu alte cuvinte, niciodata nu vom fi multumiti cu ceea ce aveam si, de multe ori m-am gandit ca de aia nu primim mai mult: pentru ca nu stim sa apreciem. In conditiile astea... nu imi doresc nimic! Las viata sa ma surprinda!
Tot asta e perioada din an in care ma uit, cu destul de multa teama, in urma sa vad ce am realizat! Cu multa teama... Tot ce simt acum este ca "am obosit"... si din pacate, dintr-un punct de vedere, nu am evoluat deloc.... sunt exact acolo unde m-a lasat 2009! Sper....

joi, 28 octombrie 2010

cum?!

Relatiile!???!! Cum se descurca oamenii cu ele? Nu am nici cea mai vaga idee! De multe ori îmi dau seama ca abia reusesc sa ma descurc cu mine, cu toate problemele mele... cu toate nemultumirile, cu toate framantarile, frustrarile, rautatile, intrigile, problemele, dezamagirile! Nu pot sa imi imaginez cum este ca totul sa fie inmultit cu doi... totul sa fie la intensitate dubla! Sun egoista? Poate! Sunt imatura? Sigur! Relatiile?! Cum se descurca oamenii cu ele?

joi, 21 octombrie 2010

PUNCT. Si de la capat!

Daca ma intrebi pe mine, cred ca nu este cadou mai frumos de la viata decat sa iti dea sansa unui nou inceput... sau cat mai multe sanse sa o iei de la zero. Sa ti se dea puterea sa lasi totul in urma, inclusiv oamenii la care tii, pentru a te indrepta spre necunoscut. M-am trezit intr-o dimineata singura, cu un bagaj mare si mov, in mijlocul unui oras imens in care eram mai singura decat fusesem vreodata! Nici o secunda nu am fost tentata sa ma uit macar inapoi desi ceea ce mi se arata in fata nu era chiar cum vazusem in filme. Am avut mereu noroc, pe asta am mizat si acum si, acum sunt sigura: Cineva acolo sus ma iubeste! Nebunia mea nu a reusit inca sa ma omoare dar de multe ori am stiut ca nu mai este mult pana acolo. Asa a fost si de data asta... nu am povestit celor care isi faceau griji pentru mine decat o mica parte din peripetiile si framantarile mele si, uitandu-ma in urma, de multe ori ma intreb de unde am scos atata entuziasm in a le povesti alor mei cat de bine imi e! Acum chiar imi e si stiu ca toata aventura mea numita "Bucuresti" ar fi putut sa se termine deja prost... nu a fost asa si acum pot sa povestesc despre asta zambind. Din fericire sunt cativa oameni care ma iubesc si aici... orice mic ajutor a contat: un telefon, o gluma, un hanorac mai gros intr-o zi friguroasa, niste bomboane, un CD, un apartament, o mana de ajutor la urcatul bagajelor pana la etajul 7... Multumesc! Am luat-o deja de doua ori de la capat si lasati-ma sa cred ca nu este ultima data!

P.S.: Se spune ca nimeni nu intra in viata ta fara a avea un scop! Eu plecat din Constanta dintr-un motiv despre care nu imi place sa vorbesc... cel care a avut cea mai mare contributie la plecarea mea nu stie asta! In rest, toti cei din jurul meu au contrinuit cu cate putin "incurajandu-ma" in felul lor! Cert e ca am plecat dar asta nu inseamna ca am uitat cat de frumoasa a fost viata mea acolo... cati oameni sunt care ma iubesc, cati sunt pe care ii iubesc! Niciodata nu stii unde te duce viata... Cine stie! Intr-o zi....

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Vine o vreme pentru toate...

Toate la timpul lor! Asa mi-a spus mama de cand eram mica si plangeam cu naduf ori de cate ori nu obtineam ceea ce imi doream... Am fost mereu ambitioasa dar asta nu este suficient pentru a avea totul... deodata! In viata asta am avut cam tot ce mi-am dorit dar nu in momentul in care am batut din picior ci probabil ca abia atunci cand am meritat sau am stiut sa apreciez ce primesc. Toate trec si vin... si in asta sta frumusetea vietii. Nu credeam ca va veni ziua in care sa dau o seara de club pe cateva ore de liniste pe care sa le petrec in compania unui film bun sau pur si simplu privind prin intuneric in timp ce stau intinsa in pat cu fereastra larg deschisa. A venit ziua in care mi-am dat seama ca banii nu cumpara nimic din ce este cu adevarat important pentru mine, cand am incetat sa mai compar, cand mi-am spus "stop" la ceea ce stiam ca imi face rau. A venit ziua in care am uitat, in care m-am resemnat... ziua in care am incetat sa ma mai tem din cauza a tot felul de nimicuri. Odata cu uitarea vine linistea si, pe cuvant, ca nu exista sentiment mai placut. Sunt oameni pe care ii iubesc desi nu merita... nu au facut nimic pentru asta. Sunt oameni pe care ii iubesc pentru ca ma iubesc. Sunt oameni pe care ii iubesc pentru ca mi-au dovedit de o mie de ori ca ar da orice numai ca sa ma vada fericita. Probabil ca va veni si ziua in care voi invata sa iubesc corect, fara sa provoc suferitnta, fara sa fiu egoista, fara sa uit sa arat asta! Aia va fi ziua in care procesul meu de maturizare va lua sfarsit!

marți, 7 septembrie 2010

Ce vară a fost, dar ce vară o să vină…


| Nopti albe

Posted on 06 September 2010 by admin

A fost prima noapte în care temperaturile au scăzut sub 20 de grade Celsius şi am simţit, după trei luni fierbinţi, miros de toamnă. Nici nu s-a terminat şi deja îmi e dor de soare, de răsărituri, de prietenii care vin din toată ţara pentru a se distra la mare şi pe care îi văd odată pe an. Deşi nu îmi place … a mai trecut o vară, una plină de nopţi albe în care distracţia nu se termină niciodată înainte de zorii zilei. S-au închis cluburile pe care era scris, cu litere mari, „Summer”, iar briza mării nu mai este prea prietenoasă. Pielea începe să îşi piardă din culoarea arămie iar viaţa de noapte capătă noi valenţe. Eu, întotdeauna, am văzut toamna ca pe o perioadă de tranzit în care toată lumea aşteaptă, cu sufletul la gură, să afle noile oportunităţi de distracţie şi să păşească în cluburile proaspăt deschise în oraş. Orice început este caracterizat de un entuziasm… ne consolăm spunând că şi iarna are farmecul ei… Poate chiar are! M-am uitat pe site-urile de entertainment în speranţă că voi găsi, în septembrie, un eveniment demn de marcat dar, din păcate, agenda este cam goală. În condiţiile acestea, fără prea multe oportunităţi de distracţie, să spunem că a venit momentul în care trebuie să supravieţuim cu bateriile bine încărcate de vară… Şi ce vară a fost! Am avut de toate şi pot spune, cu mâna pe inimă, că a fost un sezon plin în care nu am avut timp, nicio secundă, de plictiseală. La urma urmei, aşa cum spune un prieten, „nothing wrong with feeling right” dar câteodată, şi cel mai împătimit insomniac are nevoie de o pauză în care să se bucure de „suvenirurile” adunate de-a lungul verii. Un răgaz în care să privească colecţia de fotografii din memoria telefonului mobil şi în care să zâmbească rememorând…. Toamna un concert live susţinut de o trupă mai puţin cunoscută dar care promite sau o seară de karaoke ar putea reprezenta o evadare din cotidian. Cât despre o vacanţă într-un oraş aglomerat aflat cât mai departe de casă nici nu mai încape discuţie. Asta vă recomand vouă şi asta îmi doresc mie… Relaxare!!!! Toamna este, în acelaşi timp, un bun moment pentru a experimenta dar şi pentru a visa cu ochii deschişi la vara care va să vină… Keep in touch!

Editorial publicat in Povesti Urbane (www.povestiurbane.com)

miercuri, 1 septembrie 2010

ce am facut sa merit astfel de prieteni?

Mereu am crezut ca suntem din ce in ce mai rai si mai egoisti. De multe ori m-am surprisn si pe mine avand ganduri nu tocmai ortodoxe si, nu putine au fost cazurile in care, din n motive, mi-am calcat cuvantul sau am uitat sa intorc o favoare... Am uitat sa multumesc altfel decat cu un simplu cuvant aruncat in treacat! Cu toate acestea, desi eu personal am incetat, de mult, sa mai fiu un exemplu de marinimie, transformandu-ma intr-unul de vanitate, sunt inca persoane care imi dau veritabile lectii. Sunt oameni in viata mea care se ofera sa ma ajute din simplul motiv ca "sunt o persoana speciala" desi, sincer, nici macar eu nu stiu ce am facut sa merit asta. Nu merit cu siguranta cea mai mare parte din bunatatea celor din jur si, cu toate acestea, o primesc. Cum se numeste asta? Noroc? Şarm? O lectie? Un exemplu de asa "da"?

marți, 31 august 2010

astept ploaia..

imi place ploaia pentru ca imi face pofta de carte, de a ma cuibari sub paturi si de a te strange in brate. Imi place ploaia pentru ca transforma soseaua intr-o imensa oglinda pe care se astern drumuri de nori. (Zenith)
Mie imi place ploaia pentru ca imi face pofta de duca, chef sa stau doar cu mine, pentru ca imi aduce amintiri in valuri .... De ce imi place ploaie? Dintr-o mie de motive! Cum reuseste sa ma umple de viata prima zi insorita din primavara dupa o iarna lunga, asa ma umple de energie ploaia. Unii spun ca zodia este cea care ma "trage spre apa", eu cred ca ploaia este cea care ma ajuta sa ma pierd in multime(a)de picaturi... Cateodata trebuie sa te pierzi in multime ca sa te poti regasi... alteori te regasesti in singuratatea unei camere. Daca nu ploua o luna sunt trista iar in seara asta, asa cum am mai facut-o de sute de ori, m-am surprins contepland cerul in asteptarea norilor, bucurandu-ma de vantul care se intetea si care imi incurca parul... Acum astept cada primele picaturi pentru ca sa pun repede niste haine lejere pe mine si sa evadez. In masina ma asteapta CD-ul de ploaie si de acolo pana la "transa" nu este decat un pas. Putine lucruri in viata asta imi fac atat de multa placere ca o noapte ploiasa pe care o petrec cu mine. Am nevoie de plaoie pentru a ma regasi, pentru a ma ierta, pentru a-mi recapata increderea pentru ... a uita!

marți, 17 august 2010

niciodata sa nu spui .... nu!

De la acelasi cititor nemultumit citire! Cica pe blogul meu se regaseste "nu" in exces si ca este deranjanta ca strica karma celor care acceseaza pagina de internet! In conditiile acestea voi face un exercitiu de vointa. Timp de doua saptamani NU voi mai folosi NU pe blog.... In conditiile astea sa NU mi9re pe nimeni (nu asta nu se pune) daca nu voi mai scrie nimic o perioada :D

duminică, 15 august 2010

am primit reclamatii...

ca blogul meu arata ca un necrolog... Or something! Bine mi s-a spus in termeni mult mai camuflati, dar asta era ideea. Mi s-a reprosat ca nu fac aici nimic altceva decat sa ma plang si sa arat acuzator inspre lucrurile care ma deranjeaza! Mi s-a reprosat ca nu e nici urma de optimism in postarile mele ... ca uit sa zambesc cand scriu! La cererea cititorilor trebuie sa imi storc ultima picatura de bunadispozitie pe care o am intr-o dupa amiaza de duminica, petrecuta in cea mai mare parte la birou... si apoi acasa tot in fata laptopului, scriind (ca trebuie sa mai si munceasca unii ca sa nu se duca tara asta de rapa!)... In conditiile asta, te intrebi si tu, ma intreb si eu de unde optimism? Ei bine! Ia-l de unde nu-i! Dar daca cititorul cere, fie ca il cheama pe el Marius Radu, sau anonim, citirul trebuie sa primeasca! ...Bun! Nota de optimism! Ei bine nu exista! Asa ca cititorul care nu se simte confortabil pe blog nu are decat sa isi caute alte preocupari in pauza de masa... mai bine zis alt motiv de amuzament! Apropo! Pentru cititorul nemultumit! Nota de optimism ar putea fi pe un CD pe care unii, din motive greu de explicat, refuza sa mi-l ofere! Cand imi primesc ce imi apartine, schimbat foaia! Te pup, Marius!

joi, 12 august 2010

Cele mai multe dintre lucruri arata mult mai bine din exterior

... dar culisele sunt cele mai delicioase. Nu tot ce straluceste este diamant si nu intotdeauna un zambest ascunde fericire! Daca nu stiu eu asta atunci cine? Asta este motivul pentru care consider invidia un lucru complet inutil. Pentru ce sa invidiez pe cineva daca nu stiu care a fost pretul pe care l-a platit pentru a avea ceva ce imi doresc si eu. Cate dintre relatiile minunate care se afiseaza sunt asa cum inceraca cei implicati sa le faca sa para... Cui serveste teatrul cand este atat de comod sa fii natural! Fericirea este mai intensa cand vine din lucru simple, nefortate... De ce trebuie sa fim fiecare dintre noi doua persoane complet diferite cu un comportament secret si cu unul public? De ce atunci cand inchidem usa si ne refugiem in intimitatea propriului camin devenim altcineva? Pentru ca acolo nu este nimeni sa ne judece... pentru ca acolo nu este nimeni sa ne analizeze imprefectiunile?! De asta imi este mie tot mai frica de ceea ce credeam ca e lumea mea? De aia am inceput sa imi doresc sa evadez? De aia imi doresc sa o iau de la capat? Da (punct) Da (punct) Da (semn de exclamatie)

joi, 5 august 2010

here i come

Nu am mai intrat pe blog de o luna si ceva... Nu stiu de ce! Nu am mai simtit nevoia sa scriu, poate ca am avut mereu ceva mai bun de facut... poate mi se pare ca scriu fara a transmite nimic. In seara am simtit o nevoie acuta sa fac ceea ce nu am mai facut de mult... nu stiu de ce! Ma simteam de parca as fi o fumatoare care inceraca sa renunte la viciu de dragul cuiva si care, atunci cand ramane singua, isi aprinde cu sete o tigata. Am tastat numele blogului si mi-am dat seama ca aproape mi-am uitat parola... Atat de mult timp sa fi trecut? Se pare ca da! Spre surprinderea mea aici am gasit mai multe comentarii pentru care va multumesc sincer... Credeam ca nimeni nu mai intra pe blog in lipsa mea. Printre ele si asta: "Da ... intr-adevar ... numai ca ... probabil din modestie nu ai precizat ca esti ... o minune :)" Wow! Nu stiu cine esti pentru ca te-ai ascuns in spatele unui "anonim" dar iti multumesc sincer, mai rar asa complimente. Daca ma intrebi habar nu aveam ca sunt oameni care cred asta despre mine!
Revenind la ceea ce mai este viata mea... Ufa! Greu de spus! Sunt ceva mai linistita... ma chinuie tot mai tare un gand sa incep sa scriu, o carticica in care sa povestesc ceea ce mi se intampla, mie si oamenilor din jur... Tot mai des spun ca ceea ce traiesc este film! Am scris deja cateva paragrafe... cand va fi oficial, anunt oficial!
Ma chinuie o mie de idei... simt ca nu ma mai regasesc... sunt ca un detinut care isi pregateste evadarea! Ma strange tot mai rau mediul in care ma invart si simt o nevoie acuta sa o iau de la zero! Ma plafonez iar gandul ca in 4-5 nu voi mai avea alta perspectiva decat aceea de a ma marita si a ma dedica, cu totul familiei, ma omoara! Simt nevoie sa plec pentru a uita... pentru a scapa de o obsesie care nu ma lasa sa respir de 9 luni!

M-am schimbat... asta este explicatia a ceea ce simt! Nu ma multumesc cu putin si daca nu pot avea tot ce imi doresc, altceva nu ma intereseaza.
Intre timp mi-am facut o lista in lucrurile in care nu mai cred... Mitului "mos Craciun" i s-a adaugat "sufletul pereche", "dragostea vesnica", "fericirea pe toate planurile" ... "prietenia neconditionata", "ideea ca eu sunt de vina pentru oamenii care nu raman". Nu are rost sa mai continui!
keep in touch!

miercuri, 23 iunie 2010

intr-un oras cu o mie de posibilitati...

cateodata, nu este sentiment mai placut decat sa stii ca tu nu ai decat una! Nu este doar o fraza care suna bine si de care maine nu imi voi aminti, este ceea ce stiu dar am incercat, de fiecare data, sa neg la infinit. Degeaba ai o mie de lucruri daca iti lipseste esentialul... daca lipseste exact ceea ce a devenit, fara sa iti dai seama, ratiunea ta de a trai. Si daca stiu exact ce vreau, de ce nu fac nimic sa il obtin? Pentru ca stiu ca niciodata nu va fi suficient? Sau poate pentru ca stiu ca nu va fi usor... ca pretul pe care va trebui sa il platesc va fi prea mare si va estompa din frumusetea momentului?

Pe de alta parte am invatat ca, in unele momente din viata, e important sa ai ceva la care sa visezi... ceva de care sa nu lasi sa se atinga nimic! E bine sa ai pe cineva la care sa te gandesti oricand, oriunde... cateodata e frumos sa iti faci griji, sa iti pui intrebari fara raspuns, sa iti imaginezi... sa visezi! Pentru asta exista intotdeauna cineva!

vineri, 30 aprilie 2010

de multe ori....

...nu imi dau seama cat imi lipseste ceva decat in momentul in care imi fac din nou putin timp pentru a-l savura. Imi lipsesc lucruri atat de simple, pe care le negrijez din lipsa de timp, din ignoranta, din nestiinta. Uit sa ma bucur de lucruri care nu costa nimic, sau mult prea putin in comparatie cu starea de bine pe care mi-o ofera. Uit sa ascult melodia aia care stiu ca imi da stare de bine oricat de proasta ar fi ziua pe care tocmai am incheiat-o, uit sa beau paharul de lapte care, atunci cand il tin strans intre palme, imi readuce in minte cele mai frumoase momente ale zilei! Mereu sunt si astfel de momente dar, de cele mai multe ori, trec fara ca sa apuc sa ma bucur de ele... Uit sa imi arunc un ochi spre sirul de motive pentru care sunt fericita si mereu privesc, pe ascuns, la lista de neimpliniri, regrete, dezamagiri! Uit sa privesc cerul, marea... sa privesc pur si simplu fara sa ma gandesc la nimic! Uit cat de bine e sa petreci un minut in bratele unei persoane care stii ca te iubeste sincer, fara sa ii pese ca esti in papuci de casa! Uit sa visez cu ochii deschisi, uit sa ma admir in oglinda, sa le spun celor dragi ce inseamna pentru mine.... Ma pierd si eu in nebunia pe care o traim!

joi, 8 aprilie 2010

am revenit...

... mult mai relaxata, cu zambetul pe buze si cu o multime de amintiri demne de povestit peste ani. A trecut si Pastele asa ca gandul nu imi sta acum decat la vara si la tot ce inseamna ea pentru mine si pentru ai "mei scumpi si dragi". Nu am uitat ca am facut un juramant "pe rosu" la Cafe Cafe, pe 25 martie, zi de sarbatoare: "Jur pe rosu ca pana in toamna ...." si am de gand sa ma tin de cuvant ca viata e scurta si anii astia frumosi nu mi-i mai da nimeni inapoi. Gata cu discutiile interminabile pe aceeasi tema, cu intrebarile fara raspuns, cu telefoanele in miez de noapte. Minivacanta de Paste nu a fost decat o mostra despre ceea ce inseamna "viata traita la intensitate maxima". Au fost doua zile pline dar in care nu a existat nici macar un moment pe care as putea sa il regret si asta e tot ce conteaza. Oricat mi-as dori nu pot sa va dau prea multe detalii pentru ca la capitolul asta, desi nu imi place sa recunosc, sunt un pic santajabila... asa ca pastram discretia. Cam atat pentru seara asta. Am vrut doar sa va spun ca sunt inca prin preajma, ca imi gasesc un pic de timp si pentru blog macar din cand in cand, desi tocmai m-am mai bagat intr-un proiect... sper sa fie frumos :D Revin cu amanunte cand pubic primul editorial despre "nopti albe". Nite nite!

luni, 22 martie 2010

de ce de fiecare data cand sunt pusa in fata unei schimbari radicale...

sunt tentata sa spun "nu" cand stiu clar ca mereu este loc de mai bine? Ne obisnuim cu un stil de viata, cu niste oamnei in jurul nostru si avem tendinta sa ne plafonam. Preferam sa ne adancim in obisnuinta decat sa ridicam privirea si sa ne agatam de oportunitati. Mereu mi-a placut sa cred ca pot spune oricand "pa" si ca nu imi e frica de inceputuri. In realitatea, cateodata imi e! Imi e teama desi de fiecare data cand am privit in urma am fost mandra de deciziile mele radicale... Din nou dau sansa unui nou inceput si decat sa spun "this is it", prefer sa spun "life goes on - on and on"...

marți, 2 martie 2010

ma gandeam de cate sanse am nevoie pentru a invata sa traiesc corect?

De cate ori trebuie sa gresesc in acelasi mod stupid pentru a invata "ce nu se face"? Cum ma pot ajuta ceilalti? Salvandu-ma in ultima clipa de la o nebunie? Asta sunt eu dar nici viata nu se lasa mai prejos. Are grija sa imi ridice mingea la fileu asa ca eu nu am de ales si ... trebuie sa servesc! Nu ma gandesc prea mult la consecinte si ... inca am noroc! nu stiu pentru cat timp si sincer nici nu vrea sa ma gandesc la ziua in care sansa nu imi va mai surande si micile mele tampenii vor avea consecinte grave.

luni, 15 februarie 2010

A inceputul anul asta de vreo cateva saptamani bune

... iar pentru mine totul a fost nebunie curata... cum am inceput, asa am continuat. M-am bagat din una in alta iar cea din care ma straduiam sa ies devenea instantaneu banala in comparatie cu ceea ce traiam in prezent. Multi oameni noi in viata mea, multe intamplari bizare... timp zero petru plictiseala. Ma gandeam zilele trecute sa incep sa tin un jurnal doar pentru mine dar cine are timp si pentru asta... o obligatie in plus este tot ce imi lipseste acum cand mintea imi sta in o mie de locuri... cateodata chiar si pana peste ocean (ca tot vorbeam de batai de cap). Anul asta am zis deja de trei ori ca ceea ce mi se intampla e "film" si la cum ma cunosc ma tem ca voi mai zice ce multe ori asta pana imi voi gasi echilibru.... Azi imi spunea un prieten ca nu e cazul sa astepti sa se schimbe ceva in viata ta radical, in bine ... sau intr-o directie fireasca, dupa cum dicteaza canoanele societatii, fara sa iti doresti suficient de mult asta. Eu sigur nu imi doresc din moment ce tot pentru unii este normal pe mine ma inspaimanta groaznic. Zilele trecute am spus ca nu sunt obisnuita sa imi poarte cineva de grija, sa ma sune din ora in ora sa ma intrebe daca mi-a trecut o nenorocita de durere de cap despre care am pomenit in treacat. E normal pentru multi, nu si pentru mine... Cateodata ma gandesc ca m-am transformat intr-o salbatica incapabila sa faca lucruri firesti, sa accepte grija si ajutor din partea celorlalti chiar daca asta este neconditionat (nu sunt foarte sigura ca exista asa ceva). Ei bine, inca nu am nevoie de ajutorul nimanui... nimeni nu a facut asta in ultimii ani din viata mea si, slava Domnului, inca ma descurc singura. Cand nu o voi mai putea face asta ma conformez cursului firesc al vietii... sper sa mai fie mult pana atunci ca nimic nu este mai dulce decat independenta pe toate planurile.

marți, 9 februarie 2010

concediu medical pe blog!

Am revenit dupa o scurta vacanta la munte in care imi pusesem multe sperante dar ... Criza de rinichi am avut, racita, s-a bifat, iar mai nou sunt "fericita" posesoare a unei dureri insuportabile de coloana vertebrala. No comment! In conditiile acestea nu imi puteti cere sa scriu pe blog, nu? Daca de la joburile pe bune nu se poate pune problema sa imi iau concediu medical, imi iau concediu medical macar de pe blog asa ca ... revin eu cand ma simt mai bine!

miercuri, 3 februarie 2010

Sunt adevaruri ...

... pe care iti e frica sa le infrunti, care iti pot schimba viata! Asta este genul de adevar care astepata de mult sa iasa la iveala sau pentru care te-ai rugat sa nu se afle vreodata! partea cea mai proasta este ca unele adevaruri nu sunt auzite asa cum le spunem dar ... se aud mult timp dupa ce au fost spuse. Cu toate astea inca ma mai gandesc daca sinceritatea este mereu o solutie ..... Sincer, nu cred!

marți, 2 februarie 2010

cate diferenta este intre ceea ce ne dorim sa fim...

... intre ceea ce putem si intre ceea ce ne lasa societatea. Desi am auzit o multime de discursuri avangardiste care vorbeau despre invingerea limitelor, in realitate, nu se poate de fiecare data! Ne place sau nu, societatea asta e plina de reguli la care, nu prea avem de ales, si trebuie sa ne supunem. Stii ce e frumos in toata povestea asta? Nimic nu este mai distractiv decat atunci cand iti dai seama ca ai depasit limita fara sa iti dai seama, la timp, de asta sau cand te schimbi, cum si-au dorit ceilalti, si realizezi ca ... nu a durut!

The way you ...



Enjoy! merita fiecare vers!
Va pup si sa aveti o zi minunata!

miercuri, 27 ianuarie 2010

cand vine vorba de familie ...

... toti ramanem niste copii! Nu conteaza cum arata viata noastra, cat de fericiti suntem, cat de tristi... cat am imbatranit, toti avem nevoie de un loc pe care sa il numim "acasa". Fara oamenii pe care ii iubim cel mai mult, cei pe care nu avem cum sa ii inlocuim, si oricum nu am face-o, nu aveam cum sa fim decat singuri pe lume si incompleti. Stii de ce? Pentru ca dezamgirea, tristetea, realizarile, esecurile si, mai cu seama, fericirea adora sa aiba companie!

luni, 25 ianuarie 2010

sunt melodii pe care ador sa le ascult

... altele pe care imi place sa dansez, unele imi dau o stare ... dar cele mai minunate sunt cele care ma readuc in momentul in care le-am auzit prima data! Stii ce spun ah? Sunt cateva melodii care imi amintesc de niste persoane speciale. Fiecare are farmecul lui, fiecare trezeste ceva. De fiecare data imi e dor! ...

So sweet, so beautiful/Everyday like a queen on her throne

luni, 18 ianuarie 2010

Nu am mai avut de mult sentimntul asta dar

..., ei bine, il am din nou! Simt ca trebuie sa fac ceva dar... pur si simplu, nu pot desi este atat de simplu! E vorba din nou de mandrie, de ce TREBUIE sa fac, de ce va spune lumea, de ce voi simti maine.... in conditiile astea cui ii mai pasa ce simt acum daca maine voi regreta asta? Nu stiu daca astea sunt semne de maturitate... sau daca ma voi maturiza vreodata desi, intre noi fie vorba, mai am doar un pic pana la ... 25. Nu va obositi sa imi trimiteti mesaje... as aprecia mai mult daca... nu! Cadouri, nici nu poate fi vorba... nu le merit pentru ca nu stiu sa le primesc :). Daca imi voi inchide telefonul in ziua aia, sa stiti ca e doar pentru ca asa am simtit... nu e nimic personal! Simt ca voi vrea sa fug de ziua aia si, cel mai probabil, asa voi face. Revin dupa!
25! E un numar care arata intr-un fel si care, mi se pare mie, simbolizeaza multe. Am sentimentul ala ciudat ca asta e anul meu, un an de care imi voi aminti toata viata... anul unor decizii importante pe care, cel mai probabil, nu voi sti sa le iau asa cum trebuie! Cateodata am impresia ca cel mai mare dusman al meu tind sa devin eu... daca e cineva in viata asta care mi-a facut rau, aia sunt eu dar cu toate astea putine sunt lucrurile pe care le regret... de fapt nu regret nimic, e prea devreme pentru asta, nu? Dramele mele existentiale de la 20, 22 nu reusesc acum decat sa ma amuze... probabil ca asa se va intampla, la 30, cu cele de acum. Pe masura ce trece timpul devin alta persoana... una pentru care Simona din trecut nu este decat un personaj, cateodata simpatic, cateodata .... Am de multe ori impresia ca viata mea seamna cu un film si, sunt norocoasa ca e asa... nici urma de plictiseala, nici urma de monotonie! Vreau sa nu se termine niciodata, numai ca niciodata e "mult timp" si viata e plina de surprize... simt ca asta e momentul in care am incetat sa imi mai doresc ca lucrurile sa se schimbe. 25 e un prag pe care imi doresc sa il trec departe de lume... Ma simt bine in pilea mea, mi-am conturat un stil, o viata, stiu ce imi place, stiu ce nu vreau sa ajung vreodata, stiu sa ma bucur de ce am... Unde e butonul pe care pot apasa pentru ca sa opresc timpul?

marți, 12 ianuarie 2010

O lume mult prea mica!

Orasul asta este prea mic sau, mai bine zis, simt ca lumea mea a inceput sa ma cam stranga! De ce spun asta? Pentru ca de multe ori am impresia ca traiesc un film prost cu aceeasi actori! E un oras mare dar sunt putine locuri de socializat sau am eu o lista prea scurta cu locuri in care ma simt in largul meu. Partea proasta este ca nu sunt singura care numara pe degete locatiile in care iese asa ca partea cu "aceleasi figuri" incepe sa nu ma mai amuze! Ca sa fiu mai pe intelesul celor care nu ma inteleg :D. Este un grup restrans de oameni caruia ii place sa iasa in baruri, cuburi.... toti ne recunoastem, ne uitam lung unii la altii cand ne intalnim, de exemplu, la superarket, dar nu ne vorbim niciodata... bine aproape niciodata. Exceptie fac diminetile in care am chef excesiv de socializare! Partea cea mai proasta este ca aproape toti acesti oameni stiu cate ceva despre mine ca doar fac parte din lumea lor, fie ca imi place sau nu.... Unii stiu cu ce eram imbracata la un moment dat, pe unde imi place sa ies... unde stau, ce prieteni am! Cu multi dintre ei impart cel putin un cunoscut, cel de la care au aflat cum ma cheama, cu ce ma ocup... E un cerc in care daca ai intrat nu poti iesi decat... definitiv! E cam trist, stii de ce? Ca in momentul in care am constinetizat asta mi-am dat seama ca a inceput sa imi pese de ce cred cei care ma privesc... Ma gandesc cate din ceea ce stiu este adevarat, cate din ceea ce stiu ei... nu stiu si eu?

luni, 11 ianuarie 2010

welcome back

Nu am mai scris de cateva zile. Intre timp am revenit la munca, la programul meu obisnuit! Din nou ma plang ca nu am timp nici macar pentru lucrurile pe care le consider importante, nu am timp sa ma gandesc prea mult (asa ca daca o comit, am o scuza), nu prea am timp nici pentru mine, dar pentru altii... Am inceput din nou sa aman lucruri, sa fac liste de piroritati pe care nu le respect niciodata... simt cum se instaleaza, din nou, incet dar sigur, haosul in viata mea minunata! Asta e! Nu ma pot impotrivi! M-am obisnuit sa traiesc cu el, de vreo cinci ani. Facem casa buna impreuna, asa ca vom face si de acum incolo. Abia s-a terminat o vacanta ca deja visez la alta... departe de casa de data asta! Planuri am... imi mai trebuie cateva mici detalii si iata-ma imbarcata in avion! Nu inca!

luni, 4 ianuarie 2010

doar ce conteaza

Stelele care stralucesc cel mai tare se sting cel mai repede, nu-i asa? Ei bine! Asa e si cand spun asta nu puteti decat sa ma credeti pe cuvant! Puteti adapta expresia la orice, inclusiv la feelinguri. Aminteste-ti doar cat tine fericirea aia care iti taie respiratia, dar emotia aia care nu iti da voie sa inaintezi? La fel e si cu viata? Tot ce este intens, se stinge repede si de aia e foarte important sa stii in viata sa stii sa pui de o parte, pentru viitor, doar ceea ce conteaza! Cand spun asta ma refer, in special, la oameni! Suna inuman nu? Dar asta e adevarul si, stim cu totii, adevarul doare de cele mai multe ori! Gandeste-te cati oameni noi intalnesti zilnic! Pe cati ii privesti, unora le zambesti, cu altii schimbi 2-3 vorbe... cu atii alegii "to keep in touch" pentru o zi, pentru doua... pentru o viata! Desi pare crud ce spun, in societate, oamenii nu fac altceva decat sa se foloseasca unii de altii. Unora le platim serviciile cu bani, atora cu zambete, in alte cazuri ramanem datori... de unii ne folosim! Si prietenia este tot o relatie bazata pe interes! Singuratatea este cel mai groaznic lucru care ni se poate intampla asa ca ne folosim de ceilalti sa nu ajungem singuri. Important este sa stim cum sa ne folosim... imbracandu-ne mainile in niste manusi de catifea! Sa nu doara... sa nu dezamagim, sa nu ii ranim pe cei care nu merita! Nu-i asa? Stiu regulile societatii, stiu cum sunt oamenii din lumea mea... dar tot sunt momente in care trebuie sa recunosc ca m-am inselat....

vineri, 1 ianuarie 2010

de la capat

Pana sa apuc sa ma dezmeticesc este deja 2010! Arata foarte bine numarul asta, mi-a atras si mie atentia o prietena. Pentru mine anul a inceput in forta, multa agitatie pentru nimic... Detalii, poate, la un moment dat... deocamdata incerc sa imi revin din nebunie! Nu ma plang actiune am vrut... de actiune voi avea parte! Cu ce m-am ales dupa noaptea de Revelion: cu multe poze frumoase si pline de zambete, cu o multime de sms -uri cu urari de bine, cu un prieten nou (regasit) mai bine zis, cu o lovitura zdravana in genunchi, cu un gust amar, cu mai putina incredere in oameni si cu certitudinea ca lucrurile care nu se opresc la timp degenereaza! Va pup si sa doresc un an minunat... ca mine :)!
Apropo "fuck" pentru dorintele de la 12 noaptea sau mai bine zis daca va doriti ceva aveti grija sa va doriti cu detalii ca altfel e loc de surprize :)
Hai "La multi ani!"