Vine o vreme pentru toate...

Toate la timpul lor! Asa mi-a spus mama de cand eram mica si plangeam cu naduf ori de cate ori nu obtineam ceea ce imi doream... Am fost mereu ambitioasa dar asta nu este suficient pentru a avea totul... deodata! In viata asta am avut cam tot ce mi-am dorit dar nu in momentul in care am batut din picior ci probabil ca abia atunci cand am meritat sau am stiut sa apreciez ce primesc. Toate trec si vin... si in asta sta frumusetea vietii. Nu credeam ca va veni ziua in care sa dau o seara de club pe cateva ore de liniste pe care sa le petrec in compania unui film bun sau pur si simplu privind prin intuneric in timp ce stau intinsa in pat cu fereastra larg deschisa. A venit ziua in care mi-am dat seama ca banii nu cumpara nimic din ce este cu adevarat important pentru mine, cand am incetat sa mai compar, cand mi-am spus "stop" la ceea ce stiam ca imi face rau. A venit ziua in care am uitat, in care m-am resemnat... ziua in care am incetat sa ma mai tem din cauza a tot felul de nimicuri. Odata cu uitarea vine linistea si, pe cuvant, ca nu exista sentiment mai placut. Sunt oameni pe care ii iubesc desi nu merita... nu au facut nimic pentru asta. Sunt oameni pe care ii iubesc pentru ca ma iubesc. Sunt oameni pe care ii iubesc pentru ca mi-au dovedit de o mie de ori ca ar da orice numai ca sa ma vada fericita. Probabil ca va veni si ziua in care voi invata sa iubesc corect, fara sa provoc suferitnta, fara sa fiu egoista, fara sa uit sa arat asta! Aia va fi ziua in care procesul meu de maturizare va lua sfarsit!

Ce vară a fost, dar ce vară o să vină…

| Nopti albe

Posted on 06 September 2010 by admin

A fost prima noapte în care temperaturile au scăzut sub 20 de grade Celsius şi am simţit, după trei luni fierbinţi, miros de toamnă. Nici nu s-a terminat şi deja îmi e dor de soare, de răsărituri, de prietenii care vin din toată ţara pentru a se distra la mare şi pe care îi văd odată pe an. Deşi nu îmi place … a mai trecut o vară, una plină de nopţi albe în care distracţia nu se termină niciodată înainte de zorii zilei. S-au închis cluburile pe care era scris, cu litere mari, „Summer”, iar briza mării nu mai este prea prietenoasă. Pielea începe să îşi piardă din culoarea arămie iar viaţa de noapte capătă noi valenţe. Eu, întotdeauna, am văzut toamna ca pe o perioadă de tranzit în care toată lumea aşteaptă, cu sufletul la gură, să afle noile oportunităţi de distracţie şi să păşească în cluburile proaspăt deschise în oraş. Orice început este caracterizat de un entuziasm… ne consolăm spunând că şi iarna are farmecul ei… Poate chiar are! M-am uitat pe site-urile de entertainment în speranţă că voi găsi, în septembrie, un eveniment demn de marcat dar, din păcate, agenda este cam goală. În condiţiile acestea, fără prea multe oportunităţi de distracţie, să spunem că a venit momentul în care trebuie să supravieţuim cu bateriile bine încărcate de vară… Şi ce vară a fost! Am avut de toate şi pot spune, cu mâna pe inimă, că a fost un sezon plin în care nu am avut timp, nicio secundă, de plictiseală. La urma urmei, aşa cum spune un prieten, „nothing wrong with feeling right” dar câteodată, şi cel mai împătimit insomniac are nevoie de o pauză în care să se bucure de „suvenirurile” adunate de-a lungul verii. Un răgaz în care să privească colecţia de fotografii din memoria telefonului mobil şi în care să zâmbească rememorând…. Toamna un concert live susţinut de o trupă mai puţin cunoscută dar care promite sau o seară de karaoke ar putea reprezenta o evadare din cotidian. Cât despre o vacanţă într-un oraş aglomerat aflat cât mai departe de casă nici nu mai încape discuţie. Asta vă recomand vouă şi asta îmi doresc mie… Relaxare!!!! Toamna este, în acelaşi timp, un bun moment pentru a experimenta dar şi pentru a visa cu ochii deschişi la vara care va să vină… Keep in touch!

Editorial publicat in Povesti Urbane (www.povestiurbane.com)

ce am facut sa merit astfel de prieteni?

Mereu am crezut ca suntem din ce in ce mai rai si mai egoisti. De multe ori m-am surprisn si pe mine avand ganduri nu tocmai ortodoxe si, nu putine au fost cazurile in care, din n motive, mi-am calcat cuvantul sau am uitat sa intorc o favoare... Am uitat sa multumesc altfel decat cu un simplu cuvant aruncat in treacat! Cu toate acestea, desi eu personal am incetat, de mult, sa mai fiu un exemplu de marinimie, transformandu-ma intr-unul de vanitate, sunt inca persoane care imi dau veritabile lectii. Sunt oameni in viata mea care se ofera sa ma ajute din simplul motiv ca "sunt o persoana speciala" desi, sincer, nici macar eu nu stiu ce am facut sa merit asta. Nu merit cu siguranta cea mai mare parte din bunatatea celor din jur si, cu toate acestea, o primesc. Cum se numeste asta? Noroc? Şarm? O lectie? Un exemplu de asa "da"?