joi, 27 noiembrie 2008

viata incepe... vineri!

ce e azi? luni inainte de vineri... Ce e vineri? ziua in care incepe viata de noapte *bine, cei drept mai nou, in memoria verii, viata de noapte incepe de joi*. Cum trece saptamana nu ma intreba... trece ametitor de rece, cu cele bune si cu cele rele, trece cu o viteze care reuseste sa imi dea chiar si mie peste cap kilometrajul. Acum e dimineata... aud alarma Divei... I m calling you! semn ca incepe o noua zi, apoi alarma mea! ma imbrac in graba, imi spun de fiecare data acelasi lucru: azi nu am chef, dar maine am sa ies din adidasi. Plec in graba, cu cel putin jumatate de ora intarziere, ma enervez in trafic, imi spun cu aceeasi ciuda ca seara imi voi face, in sfarsit, CD-ul ala pentru ca sa nu imi mai ruinez diminetile cu glumele expirate ale glumetilor de la radio treziti cu noaptea in cap. Ajung la munca... si de aici se rupe filmul... nu stiu cum trece timpul. Vine seara... si a mai trecut o zi. Sa revenim la week-end, dupa care incep o noua saptamana mai obosita decat o inchei pe cea veche. Ma gandesc: daca nu acum, atunci cand? daca nu le fac pe astea la vremea lor, voi regreta ca a trecut viata pe langa mine. In plus, dupa ce muncesc 6 zile pe saptamana, imi permit sa fac exact ceea ce imi place la sfarsit de saptamana: "sa o ard prin cluburi", ca sa il citez pe un mare filozof in viata :D. Ce inseamna viata de noapte la Constanta? trei cluburi pe care, daca ai putin chef, le colinzi intr/o singura noapte. Aceeasi oameni... clubberi cu state vechi pe care desi nu ii saluti stii mai multe decat si-ar dori ei sa fi aflat vreodata. Putem sa spunem ca aici, la malul marii, exista o comunitate a celor care isi "pierd" noptile in cluburi... care respira ritmuri de house si care dimineata danseaza pe muzica greceasca... cine stie cunoaste. O comunitate a celor care dupa club se intalnesc la Bueno sau la Scoica. Sunt oameni care la lumina zilei nu se recunosc sau se prefac ca nu s/au vazut vreodata, dar care in fiecare noapte de vineri sau sambata respira acelasi aer de Two, Wish sau Crush... imbibibat de fum

marți, 4 noiembrie 2008

de ce trebuie sa spui trebuie?

T R E B U I E!!!! Este unul dintre cuvintele pe care le urasc din tot sufletul... Chiar trebuie sa spui trebuie? NU! Eu asociez verbul asta cu ceva ce faci fara prea multa placere... ceva ce faci de dragul altora sau pentru bani. Trebuie nu se aplica decat in cazul jobului.... acolo trebuie, si nu mai e loc de alte comentarii si interpretari. In rest... e o tara libera si nu mai trebuie nimic. Daca faci ceva ca asa trebuie mai bine... lasa. Nu trebuie sa stai cu iubita/ul. NU! Stai cu iubita/ul daca asa simti... daca nu simti e grav! Nu trebuie sa mergi la cumparaturi, sa te vezi cu prietenii sau sa zambesti cand faci cunostiinta cu cineva. Sunt lucruri pe care la faci daca le simti, daca nu... nu! Cat de simplu este! daca am tine toti cont de acest mic aspect cu siguranta viata noastra ar fi mult mai frumoasa. Cand nu exista tragere de inima atunci cand faci ceva, cu siguranta nu il vei face bine. Ce rost are sa socializezi, daca tu nu vrei sa faci asta... crezi ca vei fi o companie placuta? de ce sa ii chinui si pe altii cu lipsa ta de chef? nu ar fi fost mai simplu sa stai singur in casa si sa citesti o carte... sa te gandesti la ce iti doresti sa faci... si sa faci? cu siguranta! de cate ori nu te-ai trezit in ipostaze sau in locuri in care nu ti-ai fi dorit sa fii? nici nu mai stii! dar ce iti amintesti? ca de fiecare data ti-ai spus ca e ultima oara cand faci un astfel de compromis.... de dragul cui? cei care te iubesc nu te vor pune niciodata sa faci ceva ce nu iti doresti... iar cei care o vor face, nu merita! asa ca, nu uita, nu trebuie sa faci ce trebuie! si, la urma urmei, cine decide ce trebui?

luni, 3 noiembrie 2008

adevar sau... minciuna!

gandeste-te bine! ce alegi, un adevar crunt spun in fata sau un adevar bine ascuns? De ce vor oamenii sa stie adevarul in conditiile in care, cel mai des, acesta doare al naibii de tare? Cu ce te ajuta ca stii un lucru teribil? Nu e mai simplu sa traiesti in minciuna, sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic? Ceea ce nu stii nu te poate rani... si atunci? De multe ori, o minciuna este mult mai simplu de suportat decat realitatea. Oricum niciodata nu ajungi sa cunosti pe cineva pe deplin... si atunci? ce mai conteaza o "omisiune" in plus, sau una in minus. Si omisiunea este tot un fel de minciuna. Nu te mint! Iti spun doar o parte din adevar, aia care imi convine mie sa o stii!?! Care e diferenta? Niciuna! Atunci? Ca sa ajungi sa fii corect cu cei din jur trebuie, in primul rand, sa fii pe deplin corect cu tine. Ma intrebi de cate ori am mintit eu? Nici nu mai stiu... nu imi amintesc nici macar cand am mintit ultima data... si asta nu pentru ca a trecut un secol de atunci, ci pentru ca am facut-o fara sa ma simt vreun fel vinovata! M-am gandit ca asa este cel mai bine, si asa am facut! Fara pareri de rau, fara mustrari de constiinta, fara nimic. Nu am mintit ca sa obtin ceva in schimb.... sau cine stie. M-am gandit poate ca adevarul ar fi fost mult mai greu de suportat... sau poate ca m-am gandit la mine, la modul in care sunt perceputa de cei din jur. M-am gandit ca adevarul ar fi putut fi interpretat, ca ar fi avut efectul unui bulgare de zapada. Poate ca nu am avut chef sa dau explicatii suplimenatre, poate ca am vrut sa protejez pe cineva drag, sau poate am facut ceva ce am regretat apoi si am crezut, pentru o secunda, ca mintind sterg totul cu buretele... Stiu, stiu, ce mi-ar zice mama acum! Ca sa nu minti este una dintre regulile de baza ale unei bune cresteri, ca se invata inca din cei sapte ani de acasa... dar cine o respecta? Regulile sunt facute ca sa fie incalcatea... De ce am scris asta? Nu pentru ca am constiinta incarcata si am incercat sa ma scuz in vreun fel in fata cuiva.. nici pe departe. Am scris toate cuvintele astea pentru ca de curand am asistat la o discutie in care am fost partasa fara sa vreau la o minciuna. Inconfortabila ipostaza... dar i-am facut fata cu brio, ce sa fac ma adaptez repede... Am zambit si am aprobat desi stiam ca nu e asa. Greu nu a fost... as fi putut sa imi imaginez ca joc intr-o piesa de teatru si asta era rolul... l-am jucat bine! Atunci mi-am dat seama ca minciuna este parte din viata noastra. Ca suntem mintit in fiecare zi... de mai multe ori chiar si ca doar o mica parte din acestea neadevaruri ies la suprafat... Mi-am amintit ca in viata au fost momente in care mi-as fi dorit sa fiu mintita, si momente in care am mintit crezand ca asa e cel mai bine. Mi-am dat seama ca nu poti judeca pe cineva ca te-a mintit fara sa stii de ce a facut asta, si ca o minciuna spuna la momentul potrivit poate salva pe cineva de la multa suferinta...