marți, 31 august 2010

astept ploaia..

imi place ploaia pentru ca imi face pofta de carte, de a ma cuibari sub paturi si de a te strange in brate. Imi place ploaia pentru ca transforma soseaua intr-o imensa oglinda pe care se astern drumuri de nori. (Zenith)
Mie imi place ploaia pentru ca imi face pofta de duca, chef sa stau doar cu mine, pentru ca imi aduce amintiri in valuri .... De ce imi place ploaie? Dintr-o mie de motive! Cum reuseste sa ma umple de viata prima zi insorita din primavara dupa o iarna lunga, asa ma umple de energie ploaia. Unii spun ca zodia este cea care ma "trage spre apa", eu cred ca ploaia este cea care ma ajuta sa ma pierd in multime(a)de picaturi... Cateodata trebuie sa te pierzi in multime ca sa te poti regasi... alteori te regasesti in singuratatea unei camere. Daca nu ploua o luna sunt trista iar in seara asta, asa cum am mai facut-o de sute de ori, m-am surprins contepland cerul in asteptarea norilor, bucurandu-ma de vantul care se intetea si care imi incurca parul... Acum astept cada primele picaturi pentru ca sa pun repede niste haine lejere pe mine si sa evadez. In masina ma asteapta CD-ul de ploaie si de acolo pana la "transa" nu este decat un pas. Putine lucruri in viata asta imi fac atat de multa placere ca o noapte ploiasa pe care o petrec cu mine. Am nevoie de plaoie pentru a ma regasi, pentru a ma ierta, pentru a-mi recapata increderea pentru ... a uita!

marți, 17 august 2010

niciodata sa nu spui .... nu!

De la acelasi cititor nemultumit citire! Cica pe blogul meu se regaseste "nu" in exces si ca este deranjanta ca strica karma celor care acceseaza pagina de internet! In conditiile acestea voi face un exercitiu de vointa. Timp de doua saptamani NU voi mai folosi NU pe blog.... In conditiile astea sa NU mi9re pe nimeni (nu asta nu se pune) daca nu voi mai scrie nimic o perioada :D

duminică, 15 august 2010

am primit reclamatii...

ca blogul meu arata ca un necrolog... Or something! Bine mi s-a spus in termeni mult mai camuflati, dar asta era ideea. Mi s-a reprosat ca nu fac aici nimic altceva decat sa ma plang si sa arat acuzator inspre lucrurile care ma deranjeaza! Mi s-a reprosat ca nu e nici urma de optimism in postarile mele ... ca uit sa zambesc cand scriu! La cererea cititorilor trebuie sa imi storc ultima picatura de bunadispozitie pe care o am intr-o dupa amiaza de duminica, petrecuta in cea mai mare parte la birou... si apoi acasa tot in fata laptopului, scriind (ca trebuie sa mai si munceasca unii ca sa nu se duca tara asta de rapa!)... In conditiile asta, te intrebi si tu, ma intreb si eu de unde optimism? Ei bine! Ia-l de unde nu-i! Dar daca cititorul cere, fie ca il cheama pe el Marius Radu, sau anonim, citirul trebuie sa primeasca! ...Bun! Nota de optimism! Ei bine nu exista! Asa ca cititorul care nu se simte confortabil pe blog nu are decat sa isi caute alte preocupari in pauza de masa... mai bine zis alt motiv de amuzament! Apropo! Pentru cititorul nemultumit! Nota de optimism ar putea fi pe un CD pe care unii, din motive greu de explicat, refuza sa mi-l ofere! Cand imi primesc ce imi apartine, schimbat foaia! Te pup, Marius!

joi, 12 august 2010

Cele mai multe dintre lucruri arata mult mai bine din exterior

... dar culisele sunt cele mai delicioase. Nu tot ce straluceste este diamant si nu intotdeauna un zambest ascunde fericire! Daca nu stiu eu asta atunci cine? Asta este motivul pentru care consider invidia un lucru complet inutil. Pentru ce sa invidiez pe cineva daca nu stiu care a fost pretul pe care l-a platit pentru a avea ceva ce imi doresc si eu. Cate dintre relatiile minunate care se afiseaza sunt asa cum inceraca cei implicati sa le faca sa para... Cui serveste teatrul cand este atat de comod sa fii natural! Fericirea este mai intensa cand vine din lucru simple, nefortate... De ce trebuie sa fim fiecare dintre noi doua persoane complet diferite cu un comportament secret si cu unul public? De ce atunci cand inchidem usa si ne refugiem in intimitatea propriului camin devenim altcineva? Pentru ca acolo nu este nimeni sa ne judece... pentru ca acolo nu este nimeni sa ne analizeze imprefectiunile?! De asta imi este mie tot mai frica de ceea ce credeam ca e lumea mea? De aia am inceput sa imi doresc sa evadez? De aia imi doresc sa o iau de la capat? Da (punct) Da (punct) Da (semn de exclamatie)

joi, 5 august 2010

here i come

Nu am mai intrat pe blog de o luna si ceva... Nu stiu de ce! Nu am mai simtit nevoia sa scriu, poate ca am avut mereu ceva mai bun de facut... poate mi se pare ca scriu fara a transmite nimic. In seara am simtit o nevoie acuta sa fac ceea ce nu am mai facut de mult... nu stiu de ce! Ma simteam de parca as fi o fumatoare care inceraca sa renunte la viciu de dragul cuiva si care, atunci cand ramane singua, isi aprinde cu sete o tigata. Am tastat numele blogului si mi-am dat seama ca aproape mi-am uitat parola... Atat de mult timp sa fi trecut? Se pare ca da! Spre surprinderea mea aici am gasit mai multe comentarii pentru care va multumesc sincer... Credeam ca nimeni nu mai intra pe blog in lipsa mea. Printre ele si asta: "Da ... intr-adevar ... numai ca ... probabil din modestie nu ai precizat ca esti ... o minune :)" Wow! Nu stiu cine esti pentru ca te-ai ascuns in spatele unui "anonim" dar iti multumesc sincer, mai rar asa complimente. Daca ma intrebi habar nu aveam ca sunt oameni care cred asta despre mine!
Revenind la ceea ce mai este viata mea... Ufa! Greu de spus! Sunt ceva mai linistita... ma chinuie tot mai tare un gand sa incep sa scriu, o carticica in care sa povestesc ceea ce mi se intampla, mie si oamenilor din jur... Tot mai des spun ca ceea ce traiesc este film! Am scris deja cateva paragrafe... cand va fi oficial, anunt oficial!
Ma chinuie o mie de idei... simt ca nu ma mai regasesc... sunt ca un detinut care isi pregateste evadarea! Ma strange tot mai rau mediul in care ma invart si simt o nevoie acuta sa o iau de la zero! Ma plafonez iar gandul ca in 4-5 nu voi mai avea alta perspectiva decat aceea de a ma marita si a ma dedica, cu totul familiei, ma omoara! Simt nevoie sa plec pentru a uita... pentru a scapa de o obsesie care nu ma lasa sa respir de 9 luni!

M-am schimbat... asta este explicatia a ceea ce simt! Nu ma multumesc cu putin si daca nu pot avea tot ce imi doresc, altceva nu ma intereseaza.
Intre timp mi-am facut o lista in lucrurile in care nu mai cred... Mitului "mos Craciun" i s-a adaugat "sufletul pereche", "dragostea vesnica", "fericirea pe toate planurile" ... "prietenia neconditionata", "ideea ca eu sunt de vina pentru oamenii care nu raman". Nu are rost sa mai continui!
keep in touch!