A inceputul anul asta de vreo cateva saptamani bune

... iar pentru mine totul a fost nebunie curata... cum am inceput, asa am continuat. M-am bagat din una in alta iar cea din care ma straduiam sa ies devenea instantaneu banala in comparatie cu ceea ce traiam in prezent. Multi oameni noi in viata mea, multe intamplari bizare... timp zero petru plictiseala. Ma gandeam zilele trecute sa incep sa tin un jurnal doar pentru mine dar cine are timp si pentru asta... o obligatie in plus este tot ce imi lipseste acum cand mintea imi sta in o mie de locuri... cateodata chiar si pana peste ocean (ca tot vorbeam de batai de cap). Anul asta am zis deja de trei ori ca ceea ce mi se intampla e "film" si la cum ma cunosc ma tem ca voi mai zice ce multe ori asta pana imi voi gasi echilibru.... Azi imi spunea un prieten ca nu e cazul sa astepti sa se schimbe ceva in viata ta radical, in bine ... sau intr-o directie fireasca, dupa cum dicteaza canoanele societatii, fara sa iti doresti suficient de mult asta. Eu sigur nu imi doresc din moment ce tot pentru unii este normal pe mine ma inspaimanta groaznic. Zilele trecute am spus ca nu sunt obisnuita sa imi poarte cineva de grija, sa ma sune din ora in ora sa ma intrebe daca mi-a trecut o nenorocita de durere de cap despre care am pomenit in treacat. E normal pentru multi, nu si pentru mine... Cateodata ma gandesc ca m-am transformat intr-o salbatica incapabila sa faca lucruri firesti, sa accepte grija si ajutor din partea celorlalti chiar daca asta este neconditionat (nu sunt foarte sigura ca exista asa ceva). Ei bine, inca nu am nevoie de ajutorul nimanui... nimeni nu a facut asta in ultimii ani din viata mea si, slava Domnului, inca ma descurc singura. Cand nu o voi mai putea face asta ma conformez cursului firesc al vietii... sper sa mai fie mult pana atunci ca nimic nu este mai dulce decat independenta pe toate planurile.