Nu vad pana nu cred! Dar ce fac cand realitatea ma izbeste violent drept in fata? Privesc inmarmurita si tot parca nu imi vine sa cred... As vrea sa visez! As vrea sa nu fie adevarat! Nu se poate, nu? Nu se poate ca trecutul sa revina cu aceeasi violenta! Nu se poate sa mi se intample, din noua, tocmai mie asta... acum cand credeam ca sunt ok! Cand credeam ca m-am vindecat... De fapt sunt bine, dar nu pot fi indiferenta! Apoi daca gandesc la rece... asa merit! Asta merit pentru ca imi place sa traiesc in bolul meu de cristal dupa realitatea pe care mi-o creiez singura. Cum naiba pot fi eu ... un om de presa, rupta de realitate? Uite ca sunt, dar numai de realitatea mea! Asta merit daca inca ma mai incred in oameni! Asta merit daca imi imaginez ca oamenii se pot schimba! Daca tolerez lucruri care imi fac rau, doar de dragul a ceea ce a fost! Asa merit daca nu invat, odata pentru totdeauna, sa inchid usa in urma mea, definitiv si sa ingrop cheia. Constiinta imi spune NU, inima ... DA! Si dupa asta ce fac! Ma obisnuiesc cu ideea, asa cum am mai facut de o mie de ori. Zambesc! Rad... si o iau de la capat spunand ca viata e frumoasa sau ca "Vorbeste lumea" :D. Pot sa trec si peste asta... am trecut peste altele si mai crunte. daca ma gandesc bine doar nu e prima data cand am am respirat adanc si am spus ca nu imi pasa... Am spus-o atat de des si cu atat de multa convingere incat am ajuns sa cred. Si daca mai fac o analiza mica pe text imi dau seama ca nici nu imi pasa! Cui i-ar pasa? Mie, pentru 10 minute... acele zece minute in care mi-am dat seama cat timp a trecut! Acele zece minute in care mi-am amintit fiecare clipa cea fost... dar ce inseamna zece minute? Iti spun eu.. N I M I C!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu