cateodata imi e dor.... de mine!

deci azi vorbeam la telefon cu Elena, cu care nu ami vorbisem de mai putin de 12 ore... si vorbeam, si vorbeam... si vorbeam... si nu mai terminam de povestit si am avut o revelatie: Doamne cate ni se intampla intr-un timp atat de scurt. Asta nu poate sa fie decat de bine ma gandesc. Din cand in cand mai am cate o revelatie de genul: bai, eu nu mai stiu cum e sa te plictisesti. ma jur, ca nu mai cunsoc sentimentul, dar nici nu pot sa spun ca imi e dor de el. Fiecare moment din viata mea este ocupat... iar cand am un moment de respiro il savurez la maximum. Momentele alea ale mele sunt putine, dar sunt atat de dulci incat ma incarca cu energie pentru inca o luna. Ajung sa mi se faca dor de mine... sa imi fie dor sa nu fac nimic, sa privesc in gol si sa ma gandesc la ce este sau ar putea fi. Nu stiu cum e, si sincer nici nu ma intereseaza.Nu vreau sa stiu cum ar fi, daca ar fi... altfel! Stii ce stiu, ca daca ma intrebi cum as vrea sa fie viata mea... as spune: exact asa! Ceea ce imi lipseste este mult prea insimnifiant in comparatie cu ce am...