miercuri, 27 mai 2009

sweet memories (II)

Am promis ca voi continua povestea cu a doua parte a copilariei mele. Asa cum am mai spus scriu toate acestea pentru a marca ziua de 1 iunie si pentru a-mi aminti de acele momente minunata. Fac un fel de exercitiu de memorie. scriind toate amintirile acestea reusesc sa ma deconectez, macar pentru cateva minute, de tot ce inseamna stresul cotidian... si pot visa. Mi-am facut mediul propice. Am laptopul in brate, o perna moale la spate, picioarele acoperite cu o patura pufoasa, telefonul langa mana mea dreapta... am tot ce imi trebuie pentru ca sa pot crea. Acum am o gramada de pretentii... am tabuuri, am toane... cand eram copil toate lucrurile neplacute se rezolvau extrem de simplu: le spuneam parintilor! Asa se intampla si cand am parasit satul bunicilor pentru a ma muta impreuna cu ai mei in apartamentul de la Tulcea. Era prima schimbara majora din viata mea pe care insa abia am sesizat-o. Imi era dor de bunici dar imi doream sa invat si mi se spusese ca acest lucru pot face doar la oras. Ai mei erau mereu ocupati cu serviciul asa ca tartorul in casa, in timpul zilei, era sora mai mare. Acea sora care imi cam dicta programul si care isi alegea mereu cel mai bun loc la masa, in pat, in masina. Eram aia mai mica si trebuia sa ma conformez... asa ma fost mereu si tare bine mi-a fost. In toata copilaria mea o auzeam pe mama cum ii spunea Adinei: "Tu esti mai mare, trebuie sa ai grija de ea" sau "ar trebui sa ai mai multa minte". Am fost un copil rasfatat... baiatul lui tata, si tare bine mi-a fost. Inca de mica am stiut sa ma impun in grupul de copii si daca nu se putea cu vorba buna nu ezitam sa recurg la metode mai drastice. Tineam mortis sa aleg eu echipa in care sa fiu atunci cand ne jucam si sa imi atribui rolurile negative atunci cand ne inchipuiam ca suntem personajele unor filme sau desene animate. Am facut prostiile pe care le face orice copil de varsta aceea... am spart geamuri, vaze, am ingropat cu parastas papagalii vecinilor care mureau din diversa motive, mi-a zdrelit picioarele cazand pe maidanele din fata blocului, am adus in balcon un catel prapadit de la tara care speram eu sa treaca in felul asta peste iarna... Imi amintesc si acum ziua in care am aflat ca, peste putin timp, va trebui sa merg la scoala. Nu prea intelegeam eu de ce trebuie sa fac asta... dar vedeam ca e cam seriosa treaba. Ma bucuram insa de un singur lucru: ca nu va mai trebui sa dorm obligat-fortat, in fiecare dupa amiaza la gradi si ca nici nu va mai trebui sa raman ultima in sala de clasa in asteptarea mamei, care mereu intarzia la birou. Mi se explicase ca acum sunt mare si ca trebuie sa invat... Mi-am probat uniforma, mi-am admirat ghiozdanul, rechizitele... ma pregatisem sufleteste. Totul a fost dat peste cap intr-o seara de tata care m-a intrebat de ce nu vreau eu sa mai copilaresc si sa "imi mai pun tarana in cap la bunica la tara inca un an". Deci se putea! Atat am asteptat! Asa am ajuns eu sa mai stau un an acasa si sa fiu inscrisa in clasa I abia la 7 ani si 8 luni.... dupa o copilarie lunga si extrem de frumoasa.
va continua!

Niciun comentariu: