my moments

Aseara am exprimentat o senzatie de care uitasem. Stateam la o terasa, era trecut de ora 21 si in jurul meu o agitatie maxima. La numai doi pasi un bulevard inca extrem de circulat, chiar alaturi mese in jurul carora se adunasera grupuri zgomotoase. Priveam zambind si ma gandeam ca este o seara tipica de vara. O seara de care imi era asa de dor, o seara in care ma pot relaxa in ciuda agitatiei din jurul meu. Savuram din cand in cand dintr-o ceasca o licoare care contrasta puternic cu tot... cu mirosul de vara, cu zgomotul motoarelor care invadasera bulevardul. Sorbeam dintr-un ceai si simteam aroma serilor de iarna marca "el unico"... Eram puternic ancorata in prezent din punct de vedere fizic dar complet detasata de tot ce ma chinuise pe parcursul zilei. Uitasem de dead lineuri, de email/uri, de telefon.... Eram eu intr-o lume a mea... in toata agitatia care ma inconjura fara sa imi mai pese de nimic. Ma gandeam apoi ca probabil ala fusese momentul de glorie al zilei... ca pentru minutele alea merita intregul efort al vietii zbuciumate pe care o duc. Mi-am dat seama ca fara o stare de oboseala acuta nu as fi reusit performanta de a mai relaxa, mai bine ca intr-un jacuzzi, pe o terasa zgomotoasa, aflata in mijlocul unui bulevard. Fara momente de genul asta mi-am dat seama ca nu as mai putea continua... fara momente in care sa nu ma gandesc la nimic as claca. Fara momentele mele nu as putea sa o iau de la capat... nu as mai da randament... m-as plafona! As fi un om trist, stresat... as uita sa fiu eu si, cel mai important, ca viata merita traita la intensitate maxima. Nici o clipa pierduta nu se mai intoarce!