o mie de intrebari, niciun raspuns!

In ultimul timp ma intreb tot mai des ce inseamna daca tu crezi sau, mai bine zis, simti ceva si toata lumea din jurul tau iti spune contrariul? Am incetat sa mai fac eu parte din lumea asta? am uitat sa imi updatez scara de valori la cea a omenirii? cat de grav este sa asculti in fiecare zi acelasi lucru, ca asa se face, ca asa e corect, si nici macar sa nu iti pese ca tu simti cu toti porii altceva? Cine naiba dicteaza regulile in societatea asta? Cine e asa de destept incat sa detina adevarul absolut? Sunt defecta daca nu sunt in asentimentul celor care imi sunt prieteni? Ce ma fac daca intr-o dimineata ma trezesc ca simt ce simt toti ceilalti... ca e normal in viata la un moment dat sa iti doresti liniste, sa iti schimbi stilul de viata, sa te asezi? Ce dracu ma fac daca intr-o dimineata cand voi fi suficient de batrana imi voi da seama ca am trait mai intens decat prevede legea firii si ca mintea mea zice ... GATA! Cum fac eu sa fac ordine si sa recuperez timpul pierdut? Ce fac daca intr-o zi ma trezesc obosita si cu chef sa ma marit, sa fac copii? Ce fac daca intr-o buna zi ma trezesc in fata standului de detergenti uitandu-ma cu interes dupa promotii sau daca intr-o zi voi intra intr-un magazin si voi cumpara lenjerie intima (ca sa nu spun chiloti) pentru un domn? Daca ma trezesc calcand camasi sau daca intr-o seara ma apuca un chef nebun sa gatesc cateva ore astepand fericita sa vina vreun domn acasa? E momentul ala sfarsitul? Sau e doar inceputul unei noi etape? Va fi frumos atunci... ma uit in jur, imi amintesc si eu din ce am trait... totul e frumos la inceput! E euforia aia... ai impresia ca el e pentru toata viata dar ce faci peste un an, doi, trei.... zece? Ce faci in momentul in care iti dai seama ca stii ce va spune inainte sa deschida gura? Ce faci cand realizezi ca ai epuizat tot ce era bun din el? Cand ii stii ritmul respiratiei, cand iti dai seama ca "dragostea" voastra e programata de dimineata pentru toata ziua? Ce faci cand dispar fluturasii, tensiunea, nerabdarea... cand nimic nu te mai surprinde si ca jocurile din trecut nu reusesc sa fie decat penibile? Ai zice ca pleci! Ooooo da sigur! Cine nu s-a lovit de obisnuinta nu stie ce ii poate capul! Cine nu a incercat sa scape de ea, nu stie ce inseamna asta! Si daca nu e obisnuinta, e teama... e responsabilitatea! Intrevine frica de un nou inceput, te plafonezi, iti e frica ca e prea tarziu... nu stii daca vei gasi pe altul ca el. Care el? Nu stiu daca ati trecut prin faza asta... daca e o faza? Daca trece toata lumea prin ea, dar pe mine m-a prins rau de tot si daca ma gandesc atent la toate astea... la care se mai adauga partea aia cum impartitul, la bine si la greu (sa impartim patul, baia, dulapul, etajera... etc) imi cam vine sa dau dragu regulile de aur ale societatii... veriga de baza! Poate e doar o faza de negare... poate va trece, sau, poate nu!