luni, 3 august 2009

bolnava de comunicare!

Sunt sigura ca fiecare dintre noi are o persoana la care se gandesc prima data atunci cand are o problema, cand este trist, cand vrea sa planga pe umarul cuiva, sau cand pur si simplu are un apetit exagerat pentru comunicare. Persoana aia cu multa rabdare care da cele mai bune sfaturi din lume, care stie sa asculte si care este vesnic disponibila. De multe ori m-am intrebat de unde vine rabdarea acestor persoane, de ce nu protesteaza, de ce nu ne spun sa ne mai ducem dracu cu toate problemele noastre vesnice. Pe de alta data am incercat sa imi explic de unde placerea asta malefica de a impartasi altora problemele noastre... de parca ceilalti nu le au pe ale lor. Este cineva dator sa ne asculte noua problemele? Nu cred! De ce naiba nu depunem noi putin efort sa ne rezolvam singuri neconcordantele din viata? De ce nu facem tot posibilul sa iesim in lume sau sa venim in fata prietenilor dupa ce ne-am rezolvat problemele, cu o fata senina? Pentru ca de aia sunt prietenii, sa ne suporte? Sa revenim totusi la zilele alea in care suferim de exces de comunicare. In care trimitem zeci de sms-uri, zeci de e-mail-uri si in care mai avem putin si ne lipim telefonul de ureche. "Buna, sunt Simona si sunt dependenta de comunicare!" sau "Buna, sunt Simona si simt o nevoie inexplicabila de a le spune prietenilor mei, sau cui vrea sa ma asculte, toate nimicurile care mi se intampla pe parcursul unei zile!" Slava Domnului ca aceste crize sunt inca sporadice dar cine stie. Sper sa nu apuc ziua in care nu imi mai vor raspunde la telefon prietenii pentru ca nu imi vor mai suporta confesiunile...

Niciun comentariu: