miercuri, 19 august 2009

o lectie din viata!

Cineva imi spunea mai de mult (stiu eu cine) ca in viata trebuie sa te astepti la cel mai rau ca sa te bucuri, la intensitate maxima, de surprize. De exemplu, spunea el, ii dai un sms lu' fostu in care il intrebi de sanatate dar in care strecori si o subtilitatea mica care sa lase loc de un dialog (macar prin sms) mic! Bun... nimic neobisnuit.... Trebuie sa te gandesti, de cand il vei trimite, ca nu iti va raspunde ca este un nevertebrat (fostu') care nu a invatat inca faptul ca, virgula, comunicarea nu presupune neaparat o intalnire sau o invitatie de genul: Hai sa ne ....em! In momentul in care iti raspunde, "nevertebratul" iti depaseste asteptarile si se transforma, in mod automat, intr-un simpatic! "Uite ma ce dragutz mi-a raspuns!" Numai ca tu, ca femeie, imi spunea acelasi prieten, nu stii cand sa te opresti si ii mai dai unul... Adica intinzi coarda mai mult decat iti permite statutul de fosta si te cam dai la barfa! Asta este momentul in care previziunile tale sumbre se adeveresc! In fine toata povestioara este un exemplu cras de misoginism, de aia nici nu i-am facut favoarea domnului, care stiu ca este cititor fidel al blogului, de a-l nominaliza :D. Cert este ca povestea asta, care nu are legatura cu mine, are o morala misto rau de tot: Oamenii isi fac singuri rau in viata din doua motive:
1. pentru ca nu lasa dracu trecutul acolo unde ii este locul, la fel si pe cei care fac parte din trecut pentru ca au ales ei sa iasa din viata ta la un moment dat, pe usa din dos;
2. pentru ca nu stiu cand sa se opreasca si pentru ca nu stiu ca orice lucru fortat isi pierde din farmec. Pe scurt, pentru ca nu stiu ca sunt momente in viata cand less is more!
Nu sunt eu lupul moralist! Nu imi propun asta si nici nu ma consider vreo somitate in ale psihologiei (nici macar un novice) dar am trai atatea... am vazut atatea, m-au durat atatea incat pentru mine nu prea mai conteaza decat "ceea ce conteaza cu adevarat". Ma gandeam ca eu niciodata nu am reinnodat o relatie, nu am tras de una si nici nu m-a interesat sa determin pe cineva sa stea langa mine! Am invatat de mica faptul ca "dragoste cu sila nu se poate" si am stiut mereu cand sa ma opresc! Daca m-a durut nu a stiut nimeni asta, daca mi-a convenit situatia, nici atat! Nu am implorat pe nimeni sa se intoarca, nu m-au interesat parerile de rau. O decizie luata, ramane luate! Si asta este o calitate pe care ar trebui sa o bifam in CV! Am facut si eu o mie de greseli dar am stiut atat de bine sa le acopar incat cei care au vazut au crezut ca asa am vrut sa iasa! Am gresit zambind si la fel mi-am asumat consecintele! Daca simti nevoia sa plangi nu ai decat sa o faci... dar nu trebuie sa faci pe cineva sa se simta vinovat pentru asta! Bucuria se impartaseste, tristea e doar problema ta! Nu e vinovat cel care iti face rau, esti vinovat tu ca nu ai invatat sa te aperi de el si pentru ca l-ai pastrat pe langa tine!

Cam atat cu lectia de viata... sincer nu mi-am dorit sa fie asta, mi-am dorit sa spun toate chestiile astea, pentru a mia oara, pentru ca stiu ca va ajuta pe cineva! Poate mai ajuta si pe altii!

P.S.: Iti propun sa incerci ceva! E o chestie citita intr-o carte roz, pe care am primit-o cadou (Multumesc Marius! Da sunt si barbati care ofera carti...) si pe care eu am experimentat-o! Functioneaza! Textul ala suna cam asa: In momentul in care esti foarte suparat, straduieste-te sa zambesti! Creierul poate fi foarte usor pacalit! In maximum zece minute te vei simti mai bine!

O seara minunata!

4 comentarii:

George Colang spunea...

dar daca te pacalesti asa cu raul in fata binelui, nu ajungi sa te obisnuiesti, si de fapt, nu ajungi in acelasi loc prim?

Rinah spunea...

Nu incerca sa te agati de lucruri care vor sa iasa din viata ta. Ai incredere in faptul ca nimic nu dispare, daca in locul lui nu e planificat sa apara ceva mai bun .

Anne-Mary spunea...

te ast un premiu la mn pe blog:D

Anne spunea...

Rinah are dreptate, sunt de acord cu cele precizate