Ma gandem intr-o seara cand stateam intinsa in pat, pe intuneric si priveam in sus, fara sa vad nimic, cum ar fi daca intr-o zi as fi nevoita sa renunt la tot ce am si sa o iau de la capat? Cum ar fi daca viata m-ar aduce in punctul ala in care nu mai am cum sa continui, nu mai am cum sa ma intorc si trebuie neaparat sa pasesc peste un prag, pe un nou drum, despre care nu stiu nimic. Prima data am fost tentata sa spun "Da!" imi plac provocarile si de obicei tot ce e greu la inceput e frumos dupa... nu sunt genul de om care sa se sperie de viitor si nici aia care sa lase pesimismul sa ii intunece ratiunea. Stiu ca oriunde as ajunge va exista o oportunitate de care sa ma agat si daca nu risc nu am cum sa castig! Sunt sigura ca as spune da, cu atat mai mult cu cat, sunt in perioada aia a vietii in care, slava Domnului, viata nimanui nu depinde de a mea si imi permit luxul de a-mi lua deciziile fara sa dau prea multe explicatii si fara sa incurc prea multe persoane. Sunt un om liber intr-o tara libera si pot actiona in consecinta... Am spus mai sus ca as spune da, in prima instanta, dar stiu ca ar urma niste nopti de zbucium, un dor nebun de ceea ce a fost desi, sigur, nimeni nu va stia asta! Stiu ca nu sunt genul de om care sa renunte la ceva de dragul cuiva si ca daca as face un astfel de pas m-as gandi, in primul rand, la mine! Am un instinct de conservare exagerat... e nativ si nu voi scapa de asta niciodata dar lucrul asta imi si da siguranta zilei de maine... stiu ca nu voi face ceva care sa ma duca la pieire pentru ca nu sunt capabila sa imi fac singura rau.
Asa cum spuneam tot ce este greu la inceput are pespectiva :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu