inca odata! de ce?

Eu nu am fost niciodata perseverenta in ceva. Am crezut mereu ca ce nu obtii din prima este aproape imposibil de obtinut. Rar m-am intors spre un esec nu pentru a-l da uitarii, ingropandu-l in nepasare, ci pentru a incerca sa il indrept. Nu am insistat niciodata, am renuntat mereu al naibii de usor preferand sa spun "asa a fost sa fie" sau "poate ca asa este mai bine" decat sa imi mai dau o sansa. Dracu stie ce am pierdut, sau mai bine spus, cat am pierdut in viata din cauza asta. Nici nu vreau sa ma gandesc pentru ca cel mai probabil as cadea in depresie, asa ca prefer sa ma prefac ca viata mea este mai buna acum decat ar fi putut fi daca as fi fost eu, la un moment dat, mai insistenta sau, poate, mai putin mandra. Am zis ca, decat sa traiesc intrebandu-ma "dar daca", mai bine traiesc comitand aceleasi greseli, cu naivitatea primei dati si cu zambetul pe buze! Ma uitam mereu in jur la oameni care nu accepta sa piarda, care ajung sa se uimileaca, care uita de orice atunci cand vine vorba sa lupte pentru o cauza in care cred! Eu? Eu, ce? La primul "nu", aproape de fiecare data, am intors spatele si am plecat cu nasul pe sus spunandu- mi ca merit mai mult! Daca curiozitatea a omorat pisica (maxima asta am auzit-o de curand si m-a amuzat teribil), pe mine, este pe cale, sa ma omoare mandria si, cel mai probabil, intr-o zi va fi reusi! De ce asa? Pentru ca suport atat de greu esecurile incat doua, pe aceeasi tema, si intr-un interval de timp relativ scurt, ar fi mult prea mult pentru mine!