inca un motiv bun sa ma plang

Cica orice inceput este un motiv de bucurie!?! Eu as spune: depinde cum privesti lucrurile. Daca vezi partea plina sau partea goala a paharului. Si cum la mine ce este rau este cel mai important si eclipseaza orice chestie de bine este clar ca orice inceput este, cel putin, un motiv de lamentare. Mi-am facut prostul obicei sa ma plang. Sa spun in gura mare ce nu imi convine... sa ma victimizez, sa exagerez... Din fericire inca sunt oameni care sa ma asculte si sa ma consoleze... dar nu se stie pentru cat timp. Probabil ca atunci cand nu ma va mai baga nimeni in seama schimb tactica. Ii manipulez pe cei dragi. Stiu ca nu e frumos din partea mea, dar este atat de comod sa te plangi si oamenii din jurul tau sa se ofere sa te ajute. De exemplu daca spun: "Nu stiu sa condimentez salata!" sigur isi face cineva mila de mine si se ofere sa ma ajute. :) Ma plang ca m-am plictisit, ca sunt obosita, ca vreau o pauza, ca facultatea asta nu se mai termina odata... Ma plang ca nu am cu ce sa ma imbrac chiar daca hainele nu mai incap in dulap, ca este prea cald sau prea frig, ca imi e somn desi cand trebuia sa dorm faceam orice altceva. In fiecare dimineata cand ma trezesc cu zece alarme si durere de cap, imi jur, pe tot ce am mai scump, ca seara stau in casa si adorm de la ora 10! De cate ori am facut asta? Niciodata! Cand vine seara, oricat de obosita as fi nu pot sa stau in casa, simt ca nu pot sa respir ca trece viata pe langa mine asa ca... ies!