A fost ziua copilului...

sunt zile in care imi dau seama ca am atatea dar ca de fapt nu am nimic. Imi dau seama ca nu am mai ras cu adevarat de o gramada de timp si ca am uitat sa ma bucur de ceea ce este cu adevarat important. De exemplu, azi in toata nebunia asta am uitat ca este ziua copilului. Pentru mine 1 iunie nu a insemnat decat data alegerilor locale, fraude electorale, politicieni care au mers sa voteze si exit poll/uri. Acum, la 1 noaptea mi-am adus aminte ca mama m-a sunat pe la ora 14.00 sa imi spuna "La multi ani, mami!", ca eu am aprobat-o,i-am zis "Bine, multumesc" si nici macar nu am constientizat de ce mi-a urat: "La multi ani!". Pana aici a ajuns nebunia! Pana in punctul in care ma afecteaza si ceea ce nu ar trebui... acele lucru care nu imi influenteaza direct viata si pe care nu ar trebui sa dau nici doi bani! In seara asta, dupa 16 ore de munca, stateam la semnafor si ma gandeam cat de trista sunt. De ce? Ma gandeam ca nu am mai avut concediu din august 2007... ca a trecut aprope un an in care nu am plecat din oras mai mult de 2 zile si nicio zi in care sa nu fiu conectata la munca! Mi-am dat seama cat de dor imi e sa fiu si eu turist! Cat de dor imi e sa ma gandesc si la ai mei... acei oameni pe care ii iubesc de mor dar de care nu am mai avut timp de nici nu mai stiu de cand. Mi-am dat seama ca eu ajung acasa tot timpul tarziu... si chiar daca nu ajung nu stau prea mult si ca nu am mai vb cu mama, asa cum faceam noi pe vremuri, de un secol! In fuga ii spun cate ceva, ce ma preocupa dar nu am timp sa ii ascult, pana la sfarsit, sfatul... Am intrat intr-un ritm caruia nu stiu cat ii voi mai putea face fata. Am o viata nu dezordonata... foarte dezordonata in care oboseala e stare de fapt! Trebuie sa te gandesti si la tine Sim!?! Clar! Dar cand ca pentru asta am nevoie de timp... cand?