marți, 20 mai 2008

lectie de marinimie

sunt intamplari care imi sunt povestite si ma lasa cu gura cascata. Mi se pare ireal ca sa imi spuna cineva ca o persoana despre care nu stii nimic, pe care o vezi pentru prima data in viata ta, se ofera sa fie alaturi de tine neconditionat si iti pune toate bunurile lui la dispozitie (casa, masina, etc.) fara sa ceara nimic in schimb. Ei bine, da! Se poate! In lumea asta nebuna, nebuna de tot exista si astfel de oameni. Care iti intind o mana de ajutor exact atunci cand ai mai mare nevoi si care fac asta desi nimeni nu le garanteaza ca vor obtine macar un gram de recunostiinta din partea ta. Roxi mi-a povestit in seara asta, cum un om aproape necunoscut a aparut exact in momentul in care avea mai mare nevoie de un sprijin si nu a plecat pana nu s-a asigurat ca totul este in regula. Am ramas cu gura cascata in timp ce ea imi povestea la telefon si nu puteam sa articulez mai mult decat: "Ce frumos!" "CE tare!" "Minunat!" sau "Nu pot sa cred!" Este cu adevarat o lectie de marinimie din care ar trebui sa invatam toti cate ceva... In fond ce te costa sa fii alaturi de cel care are nevoie de tine, exact cu ce poti. Nu mare lucru, nu? Si totusi de ce nu o faci? Cand te-ai oferit ultima data sa ajuti un om cu care abia daca ai schimbat doua vorbe din diverse ocazii doar pentru ca el avea nevoie de un sprijin. Nu iti mai amintesti... Nici eu! Trist nu? De aia se duce lumea asta de rapa :)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Simona, dar ce faci în cazul în care, ajuţi o persoană şi după aia în loc de mulţumesc primeşti un şut în fund? Ultima oară când am ajutat pe cineva din propria iniţiativă ( in a 3-a zi de Paşte ) doar pentru a nu sta acasă de 1 mai ci pentru a se distra... am primit un mare şut, exact când ea se distra!
Lumea e nebună, nebună de tot...
Salutări!

Anonim spunea...

Hmm...acum 2 ani ma duceam sa ma plimb in parcul Tabacariei si undeva pe niste scari statea o fata cu pantofii scosi,fatza rosie de la atata plans si foarte ingandurata...era deja destul de tarziu...nu stiu de unde am gasit tupeul am intrat in vb-a cu ea...am rugat-o sa-si revina oricare ar fii fost problema ei...i-am dat pachetul meu de servetele am fost am cumparat apa...am mai stat sa-si revina si am condus-o pana acasa...statea cu bunica ei...si in ziua de astazi suntem amici,e la facultate la Bucuresti si tot timpul cand ne mai sunam isi aduce aminte de faza de atunci si ii vine sa planga,nici pana in ziua de astazi nu am intrebat-o ce se intamplase cu ea atunci.