de Simona Popa
De fiecare dată când sunt invitată la un eveniment sau când trebuie să ies fără un motiv prea special mă confrunt cu aceeaşi problemă: Eu cu ce mă îmbrac? Chiar dacă dulapul meu este plin de haine şi investesc în fiecare săpămână bani în garderobă, niciodată nu am cu ce sa îmi asortez jenşii sau o geantă potrivită pentru look-ul meu. Oricât de multe haine aş avea niciodat nu sunt suficiente. Este rău să schimbi cel puţin zece rânduri de haine până să apuci să ieşi din casă şi să pleci cu sentimentul că nu ai facut cea mai inspirată alegere vestimentară? Este normal ca un top sau nişte pantofi să îşi ruineze o seară.... Nu ştiu! Dar ştiu sigur că nu este tocmai ok să arunci pe tine ce îţi cade prima dată în mână şi să nu dai doi bani pe faptul că te-ai îmbrăcat la muncă cu cămaşa din club sau, mai rău, cu pantalonii de nuntă? Niciodată nu am înţeles nici spiritul ăsta de turmă! Acum este o adevărată „isterie a cămăşilor albe ”. Dacă eşti băiat şi nu ai cămaşă albă în club nu exişti iar dacă eşti fată şi nu porţi colanţi şi curea lată din lac în talie, trăieşti degeaba şi ar fi mai bine să te duci acasă! Băi de ce nu putem fi şi noi originali!?! Este clar că moda nu este pentru oricine dar în cluburi nu se respectă nici măcar cele mai elementare reguli ale bunului simţ. Nu îţi trebuie cursuri de design pentru ca să ştii, de exemplu, că jenşii ţigaretă, nu sunt pentru oricine şi că poţi ieşi în faţă şi dacă nu te acoperi cu paiete din cap până în picioare. Îmi amintesc că bunica îmi spunea: „Nu este frumos ce se poartă. Este frumos ce îmi stă bine” şi mare dreptate avea. Asta este o altă regulă de bază călcată, pur şi simplu, în picioare. Hai să facem un experiment simplu. Acum eşti într-un bar, nu? Bunnnn! Aruncă o privire în jurul tău cu un ochi critic? .... Îţi place ce vezi? .... Mai bine nu îmi mai spune.
Acest editorial a fost publicat in ultimul numar al revistei de timp liber "Cronici Tomitane"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu